Hillary Clinton dezvăluie ce îl deranjează cel mai mult pe Vladimir Putin. „Obiectivul lui e să restabilească Rusia imperială”
Fostul secretar american de stat Hillary Clinton, spune despre președintele Rusiei, Vladimir Putin, că are „o încredere aproape mesianică” și nu îi place să fie criticat, mai ales dacă criticile vin din partea femeilor.
Clinton a vorbit despre perioada 2009 – 2013, când a lucrat îndeaproape cu Vladimir Putin, în perioada în care acesta era premier al Rusiei.
Potrivit acesteia, relația cu Vladimir Putin „a avut niște evoluții pozitive”, dar apoi s-a deteriorat după ce Hillary Clinton a criticat alegerile din 2012 când Putin a redevenit președinte, potrivit Digi24.
„Lui Putin nu-i plac criticii, în special femeile. Putin a devenit apoi foarte ostil cu mine, cu puține excepții. După cum se știe, el s-a implicat din greu pentru ca Trump să fie ales prin tot felul de mijloace”, a declarat Hillary Clinton.
Hillary Clinton a avertizat că Vladimir Putin riscă să devină o amenințare pentru întreaga lume
Fostul secretar de stat spune că a asistat la „încrederea sa aproape mesianică îl el însuși și în destinul pe care îl va avea, obiectivul său fiind acela de a restabili Rusia imperială”.
De altfel, după ce a observat asemenea comportamente, Hillary Clinton a avertizat că Vladimir Putin ar putea deveni „o amenințare pentru Europa și pentru restul lumii”, cu toate că ea spera că relațiile bune de la acea vreme cu Statele Unite îl vor determina să renunțe la unele ambiții.
„Când a invadat Ucraina, din păcate, nu am fost surprinsă. Am fost foarte plăcut surprinsă de cât de eficient s-a apărat guvernul lui [Volodimir] Zelenski și Ucraina”, a adăugat Clinton.
De asemenea, Hillary Clinton a pledat pentru un tribunal internațional care să îi tragă la răspundere pe cei vinovați de crime de război. Cu toate acestea, ea a recunoscut că „este întotdeauna dificil să anchetezi șefi de stat” cât timp aceștia sunt în funcție.