Hillary Clinton o considera pe Monica Lewinsky drept o „narcisistă prostuță”
Hillary Clinton a descris-o pe Monica Lewinsky drept „o persoană narcisistă prostuță” după ce funcționara de la Casa Albă a avut o relație amoroasă cu soțul ei, fostul președinte SUA Bill Clinton, conform unor documente citate de site-ul conservator The Washington Free Bacon.
„A fost o scăpare, dar Hillary spune că soțul afirmă, credibil, că a încercat să termine această relație, a încercat să se distanțeze, a încercat să facă față unei persoane narcisiste prostuțe; dar a fost dincolo de controlul lui”, a scris Diane Blair, o prietenă între timp decedată a familiei Clinton.
Memoriile Dianei Blair sunt la Universitatea din Arkansas, unde a predat Științe Politice.
Hillary Clinton i-a sugerat Dianei Blair că Bill Clinton a avut relația cu Monica Lewinsky după o serie de probleme, precum moartea părinților președintelui și a unui prieten Vince Foster. „În plus, au fost forțele urâte care au încercat să inventeze lucruri rele despre ei”, explica Diane Blair.
Dezvăluirile au fost făcute în contextul speculațiilor că Hillary Clinton va intra din nou în cursa pentru Casa Albă.
CNN notează că memoriile Dianei Blair sunt disponibile din anul 2010.