Prima pagină » Știri externe » Hillary Clinton: Vladimir Putin vrea să „rescrie” frontierele Europei de Est

Hillary Clinton: Vladimir Putin vrea să „rescrie” frontierele Europei de Est

Hillary Clinton: Vladimir Putin vrea să „rescrie
După Ucraina și Crimeea, alte țări ar putea "să se confrunte cu un atac frontal rus", a avertizat ea.

„Logica lui Putin” în problema Crimeei este că locuitorii acestei regiuni alipite la Moscova, marți, „sunt de etnie rusă, sunt rusofoni și că întotdeauna au făcut parte din Rusia”, a declarat Clinton în cadrul unei conferințe organizate de Camera de Comerț din Montreal.

Această logică „ar putea să fie extinsă nu doar la alte părți ale Ucrainei, ci și la alte regiuni ale Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Transnistriei. Există multe locuri în care se află oameni de etnie rusă sau rusofoni”, a subliniat fosta Primă Doamnă a Statelor Unite.

După Ucraina și Crimeea, alte țări ar putea „să se confrunte cu un atac frontal rus”, a avertizat ea.

„Putin încearcă să rescrie frontierele Europei de după al Doilea Război Mondial”, a apreciat ea, aplaudată de aproximativ 4.300 de persoane.

Fostul secretar de Stat american (2009-2013) a spus că „speră să nu se ajungă la un nou Război Rece”. „Nimeni nu vrea așa ceva”, însă totul „depinde de Putin”, a adăugat ea.

Îndemnându-i pe europeni să fie mai puțin dependenți economic și energetic de Rusia, Clinton și-a exprimat dorința de a vedea „o accelerare” a construirii oleoductelor între Azerbaidjan și cele 28 de state membre UE. De asemenea, ea s-a pronunțat pentru explorarea zăcămintelor locale, precum gazele de șist din Polonia.

„Rușii nu pot să vă intimideze decât atunci când sunteți dependenți de ei”, a afirmat ea.

În ceea ce privește Ucraina, Hillary Clinton a declarat că Guvernul de la Kiev trebuie susținut mai mult și a îndemnat Washingtonul să acorde un ajutor financiar mai mare.

Întrebată în legătură cu viitorul său politic, în contextul în care este văzută drept o pretendentă serioasă pentru a-i succeda lui Barack Obama la Casa Albă, Clinton a preferat să se eschiveze de la un răspuns exact. „Încă nu am luat o decizie”, a spus ea, mărturisind totodată că simte că are o „obligație de a face tot ce trebuie pentru copiii” din țara sa.

Gaidau Ion, [email protected]

Citește și