Hollande a îndemnat Europa la unitate în privința dosarului sirian. „Trebuie să existe un răspuns”

Publicat: 03 09. 2013, 22:23
Actualizat: 03 09. 2013, 22:33

Președintele francez François Hollande, aflat în căutarea unei coaliții pentru a interveni militar în Siria, a îndemnat marți Europa să fie unită în privința dosarului sirian și a afirmat că că este încrezător că această unitate va fi obținută, relatează AFP.

Împreună cu Germania, „suntem, președintele german, președintele francez, la fel de indignați, (exprimăm) aceeași condamnare” în urma atacului chimic din Siria, pe 21 august, a declarat el într-o conferință de presă comună cu președintele german Joachim Gauck, la Paris.

„Este necesar ca Europa să se reunească în privința acestui dosar. Ea va face acest lucru, fiecare are o responsabilitate”, a adăugat el, în contextul în care Franța este izolată, până în prezent, în Europa, în privința unei acțiuni armate.

„Când este comis un masacru chimic, când lumea este informată despre el, când sunt prezentate probe, când vinovații sunt cunoscuți, atunci trebuie să existe un răspuns. Acest răspuns este așteptat de către comunitatea internațională”, a insistat șeful statului francez.

Inclusiv cei mai apropiați aliați ai Franței, ca Belgia, s-au delimitat până în prezent față de poziția franceză, care susține o reacție puternică în Siria.

O reuniune a miniștrilor de Externe din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene (UE) este prevăzută sâmbătă la Vilnius, ceea ce ar putea oferi o ocazie pentru o apropiere a punctelor de vedere ale europenilor.

Cei doi președinți s-au pronunțat, astfel, în favoarea unei reacții a comunității internaționale față de Damasc. „Trebuie să existe un răspuns”, a subliniat Hollande. „Acest lucru impune o reacție adecvată”, a continuat Joachim Gauck. Este „de nesuportat ca un dictator să poată acționa nepedepsit și să încalce un asemenea tabu fără consecințe”, a insistat președintele german, care a început marți o vizită de stat de trei zile în Franța.

„Va fi posibil să se ajungă la un acord internațional asupra unui răspuns adecvat” față de criza din Siria, a apreciat Joachim Gauck, cu două zile înaintea unui summit G20 în Rusia, care se anunță tensionat cu Moscova, o aliată loială al Damascului și ostilă față de orice intervenție militară străină împotriva lui Bashar al-Assad.

Cancelarul „Angela Merkel crede că în cursul viitoarelor reuniuni, de exemplu la summitul G20, va fi posibil să se ajungă la un acord internațional cu privire la răspunsul adecvat față de Siria”, a adăugat șeful statului german.