Prima pagină » Știri externe » HOSNI MUBARAK, condamnat la ÎNCHISOARE PE VIAȚĂ pentru uciderea a 850 de persoane. Mii de oameni protestează în Piața Tahrir

HOSNI MUBARAK, condamnat la ÎNCHISOARE PE VIAȚĂ pentru uciderea a 850 de persoane. Mii de oameni protestează în Piața Tahrir

Pedeapsa pentru crime în masă este...

Fostul președinte al Egiptului, Hosni Mubarak, a fost condamnat sâmbătă la închisoare pe viață pentru acțiunile împotriva protestatarilor, în timpul violențelor de anul trecut.

Mubarak, care a condus țara timp de 30 de ani, a fost găsit vinovat pentru moartea a aproximativ 850 de civili în timpul celor 18 zile de proteste, în urma cărora a fost înlăturat de la putere. Mubarak este singurul lider judecat pentru violențele din timpul Primăverii Arabe, iar acest verdict a venit după șase luni de proces.

Sâmbătă, în ultima zi a procesului, fostul lider egiptean, care a stat, la fel ca dățile trecute, pe un pat mobil, în spatele gratiilor, a refuzat să se adreseze Curții.

Fiii săi, Gamal și Alaa, au fost achitați, pentru că faptele de corupție de care erau acuzați s-au prescris. Și ceilalți foști oficiali care erau judecați au fost achitați.

La auzul verdictului, taberele pro- și anti-Mubarak s-au încăierat, atât în sala de judecată, cât și pe străzi. Au existat, pe parcursul zilei de sâmbătă, inclusiv ciocniri cu polițiștii și arestări.

La scurt timp după ce a fost anunțat verdictul, procurorii au cerut ca Mubarak să fie transferat de urgență la o închisoare de maximă securitate. Până acum, el a stat într-un spital militar, din cauza unor probleme de sănătate pe care fostul lider egiptean le acuză.

Verdictul nu este definitiv și va exista, cel mai probabil, un apel.

IATĂ CUM S-AU DESFĂȘURAT EVENIMENTELE DE SÂMBĂTĂ ÎN ORDINE INVERS CRONOLGICĂ. GÂNDUL A TRANSMIS LIVE TEXT

UPDATE 19.45 Mii de oameni protestează în Piața Tahrir, potrivit unor imagini difuzate de CNN. Verdictul dat în cadrul procesului Mubarak a divizat țara. Oamenii sunt nemulțumiți de achitarea întregului clan Mubarak în chestiunea faptelor de corupție, care s-au prescris. Susținătorii lui Hosni Mubarak consideră pedeapsa cu închisoare pe viață prea dură, în timp ce alți egipteni protestează, pentru că văd procesul drept o farsă.

UPDATE 16.50 Au apărut noi imagini cu violențele de după anunțarea sentinței:

UPDATE 13.27 Ciocniri între polițiști și protestatari la Cairo, după anunțarea verdictului pentru Hosni Mubarak, informează CNN.

UPDATE 12.47 Șeicul Sultan bin Mohammen Al Qassami, conducătorul emiratului Sharjah din Emiratele Arabe Unite, a atras atenția, într-un mesaj postat pe Twitter, asupra unui aspect care cu siguranță va trebui urmărit: „Următorul președinte al Egiptului va putea să îl grațieze pe Hosni Mubarak (dacă verdictul va rămâne același după apel)”.

UPDATE 12.40 Un grup de susținători de-ai lui Mubarak au fost arestați, după ce au avariat mașini și au tras focuri de armă în aer, furioși din cauza verdictului, scrie ziarul egiptean Al-Shorouk. Rudele celor uciși în timpul violențelor din piața Tahrir, pe de altă parte, strigă în fața tribunalului: „Allah e mare” și „Sângele martirilor nu a fost vărsat în zadar”.

Părinții unui tânăr ucis în Piața Tahrir îngenunchează și plâng deasuăra fotografiei fiului lor, în fața tribunalului // FOTO: Mamdouh Badr/Facebook

Susținători de-ai lui Hosni Mubarak plâng la auzul verdictului // FOTO: preluare The Guardian

UPDATE 12.30 Procurorii egipteni au cerut ca Hosni Mubarak, în vârstă de 84 de ani, să fie transferat de urgență la o închisoare de maximă securitate. Până acum, Mubarak, care susține că are numeroase probleme de sănătate și că suferă inclusiv de cancer, a stat într-un spital foarte luxos, comentează CNN.

UPDATE 12.25 Hossam Bagat, avocat la Egyptian Initiative for Personal Rights, a declarat pentru Al Jazeera că avocații lui Hosni Mubarak vor face apel. „Acest proces nu este nici pe departe încheiat”, a spus egipteanul, care a subliniat că au existat foarte multe nereguli în acest proces.

UPDATE 12.10 Turbulențe la finalul procesului lui Hosni Mubarak. Mai mulți protestatari nemulțumiți de verdict au numit Curtea „ilegitimă”, informează CNN. De asemenea, susținătorii și opozanții lui Mubarak s-au luat la ceartă, pe marginea sentinței primite de fostul dictator. Mubarak și judecătorul au fost scoși de urgență din sala de judecată.

Oamenii protestează în sala de judecată // FOTO: captură televiziunea publică egipteană // LA Times

UPDATE 12.07 Fiii lui Mubarak, Gamal și Alaa, judecați pentru corupție, au fost achitați, relatează BBC. Alți șase oficiali ai fostului regim au fost achitați, la rândul lor, anunță Al Jazeera. Cu toate acestea, Gamal și Alaa rămân în închisoare, pentru că au fost condamnați deja pentru tranzacții bazate pe informații privilegiate.

Gamal Mubarak, în timp ce se citea verdictul // FOTO: AFP/Mediafax

Acuzații ascultă verdictul din spatele gratiilor // FOTO: preluare The Guardian

UPDATE 12.05 Iată momentul în care Curtea a dat verdictul:

UPDATE 11.50 Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak, în vârstă de 84 de ani, a fost condamnat sâmbătă la închisoare pe viață, pentru uciderea a aproape 850 de manifestanți în timpul revoltei care a dus la înlăturarea sa de la putere în 2011, a anunțat președintele tribunalului, citat de AFP.

Hosni Mubarak, în ultima zi a procesului său // FOTO: preluare The Guardian


Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak a sosit sâmbătă dimineață cu elicopterul la tribunal, unde va fi pronunțat verdictul în procesul său pentru uciderea unor manifestanți și corupție, relatează AFP.

Mubarak, întins pe o targă, a fost ulterior transferat într-o ambulanță pentru a fi transportat spre sala de audieri.

Acuzarea a cerut pedeapsa cu moartea împotriva lui Mubarak, în vârstă de 84 de ani, primul dintre liderii înlăturați de la putere de „primăvara arabă” care compare personal în fața judecătorilor.

Anterior, în cursul dimineții de sâmbătă, fiii săi, Alaa și Gamal, precum și fostul ministru de Interne Habib el-Adli și șase foști oficiali de rang înalt din serviciile de securitate, de asemenea judecați, au sosit și ei la școala de poliție unde își are sediul tribunalul, potrivit agenției oficiale Mena.

Tribunalul trebuie să anunțe dacă fostul președinte este găsit vinovat de moartea a aproape 850 de manifestanți în timpul revoltei populare care a dus la înlăturarea sa de la putere anul trecut.

Adli și cei șase foști colaboratori ai săi sunt judecați pentru același motiv. Alaa și Gamal Mubarak sunt judecați pentru corupție, acuzație care îl vizează și pe tatăl lor.