Hosni Mubarak i-a spus avocatului său că autoritățile intenționează să îl omoare în penitenciar

Publicat: 11 06. 2012, 21:51
Actualizat: 12 06. 2012, 12:25

 

Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak, în vârstă de 84 de ani, acuză autoritățile că intenționează să îl omoare în închisoare, în contextul în care starea sa de sănătate s-a degradat simțitor, conform avocatuilui său, Farid el-Dib, citat de AFP.

„Mi-a spus că vor să îl omoare. M-a rugat să îl salvez, să îi găsesc o soluție”, a precizat principalul avocat al fostului președinte.

Avocatul a precizat că starea de sănătate a lui Mubarak este „foarte critică”.

Hosni Mubarak este în comă în spitalul unui penitenciar din Cairo, a anunțat Ministerul egiptean de Interne. „Hosni Mubarak este în comă profundă. Fiii lui, Gamal și Alaa, au cerut să poată sta cu tatăl lor și cererea a fost acceptată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului egiptean de Interne. „Starea sa de sănătate s-a deteriorat după condamnarea la închisoare pe viață”, precizează oficialul citat.

Gamal și Alaa Mubarak sunt oricum în detenție, fiind acuzați de fraude și spălare de bani. Hosni Mubarak a fost resuscitat de două ori în cursul zilei de luni, după două stopuri cardiace, afirmaseră surse citate de AFP. „Inima lui Mubarak s-a oprit de două ori. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze. Uneori este inconștient, alteori este conștient; refuză să mănânce”, adaugă o sursă de la penitenciarul unde fostul președinte este deținut. Luni dimineață, o sursă din cadrul Ministerului de Interne declara că Hosni Mubarak, în vârstă de 84 de ani, este într-o stare „critică, dar stabilă”.