Hotelurile din Bulgaria vor să RENUNȚE la pachetele de tip all-inclusive. Care este motivul
Asociația Hotelurilor și Restaurantelor din Varna, Bulgaria, anunță că mulți dintre hotelierii care fac parte din aceasta urmează să renunțe la serviciile all-inclusive, începând de vara viitoare.
Hotelierii susțin că decizia este una pur economică, dată fiind creșterea prețurilor alimentelor, care a făcut ca astfel de pachete să nu mai fie profitabile.
Cu toate acestea, specialiștii în turism le recomandă hotelierilor să nu renunțe la aceste tipuri de pachete, deoarece o asemenea decizie ar putea duce la scăderea competitivității sectorului turistic din Bulgaria.
„Există o neînțelegere generală a ceea ce este și ce înseamnă all-inclusive. În Turcia, de exemplu, există multe hoteluri care preferă strategia all-inclusive pentru că sunt situate în mijlocul pustietății. Nu există nimic în apropiere care să fie văzut ca punct de reper, așa că serviciile lor se concentrează pe menținerea turiștilor complet în complex.
Grecia a respins all-inclusive în majoritatea locurilor, deoarece grecii își prețuiesc tavernele și au spus că vor să păstreze economia locală cu ajutorul acestora. Stațiunile noastre de la Marea Neagră au fost create pe baza all-inclusive, am numit-o pensiune completă, pentru că nu exista un loc unde oaspeții să mănânce în afara hotelului. All-inclusive există în Bulgaria de peste 60 de ani și va continua să existe, acolo unde serviciul funcționează în beneficiul hotelierilor”, a declarat pentru televiziunea publică bulgară directorul Institutului de Analiză și Evaluare a Turismului, Rumen Draganov, arată Adevărul.
Bulgaria, cunoscută mai ales pentru serviciile sale de acest tip
Potrivit lui Draganov, piața turismului este una extrem de competitivă, de aceea raportul calitate-preț trebuie să fie unul foarte bun, însă, în același timp, investițiile sunt esențiale pentru ca o companie să rămână pe piață.
În ultimii ani, serviciile all-inclusive sunt într-o continuă creștere în ceea ce privește prețul, iar acest lucru este direct proporțional cu majorarea costului unei vacanțe sau chiar majorarea bugetului alocat pentru concediu. Pentru a menține prețurile mai scăzute, astfel încât hotelierii să beneficieze în continuare de un număr cât mai mare de turiști, foarte mulți au anunțat că vor renunța la serviciul all-inclusive, în detrimentul unui sistem de cazare care oferă doar micul dejun, sau micul dejun și cina, lăsând de-o parte masa de prânz.
„Anul acesta, prețurile au ajuns la 700 – 900 de leva pe cameră cu un pachet all-inclusive. Vrem să fim mai competitivi, vrem să le oferim turiștilor posibilitatea de a alege, pentru că sunt turiști care la prânz preferă să meargă într-o excursie, preferă să fie în afara complexului hotelier”, a declarat președintele Asociației hotelurilor și restaurantelor bulgare din Varna, Pavlin Kosev.
De asemenea, experții din domeniu comunică faptul că majoritatea turiștilor preferă să își plătească vacanțele integral, în avas. Astfel, majoritatea tind să graviteze spre oferte care, pe lângă trei mese pe zi, oferă și umbrelă și șezlong pe plaja privată a hotelului.
Sursa foto: Shutterstock