Prima pagină » Știri externe » Hotelurile sultanului din Brunei, boicotate după introducerea LAPIDĂRII ca pedeapsă pentru homosexualitate și adulter

Hotelurile sultanului din Brunei, boicotate după introducerea LAPIDĂRII ca pedeapsă pentru homosexualitate și adulter

Hotelurile sultanului din Brunei, boicotate după introducerea LAPIDĂRII ca pedeapsă pentru homosexualitate și adulter
Hotelurile deținute de sultanul din Brunei, Hassanal Bolkiah, sunt vizate de o serie de acțiuni de anulare a rezervărilor, în cadrul unei campanii de proteste față de introducerea pedepsei de lapidare conform Legii islamice (Sharia), scrie Financial Times.

Mai multe evenimente de rang înalt au fost anulate la Hotelul The Dorchester, situat în zona Park Lane din Londra, iar reclamele cu oferte turistice în Brunei, un stat din sud-estul Asiei, au fost eliminate de la metroul din Londra.

Compania Deutsche Bank a anunțat că nouă proprietăți din lanțul hotelier Dorchester nu vor mai fi utilizate de angajații săi.

Statul Brunei a introdus în Codul Penal posibilitatea aplicării pedepsei lapidării pentru o serie de infracțiuni precum adulterul, avortul și relațiile intime între persoanele de același gen.

Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a cerut Administrației din Brunei „să nu aplice noul Cod Penal” întrucât ar marca „un regres grav în privința respectării drepturilor omului”.

Organizația pentru drepturile omului Amnesty International a catalogat măsurile din Brunei drept „odioase”, cerând boicotarea acestora.

Foto: Hepta

Citește și