Hugo Chavez, reales pentru șase ani, duminică, la președinția Venezuelei, s-a impus ca un bărbat puternic în țară de la prima sa alegere în 1998, provocând o controversă atât în interior cât și în străinătate cu „revoluția sa socialistă” și stilul exuberant, relatează AFP.
Fost parașutist, cu o sănătate șubrezită în prezent după descoperirea unui cancer în 2011, el a câștigat toate alegerile la care a participat, în pofida acuzațiilor de „autoritarism” care îi sunt aduse de opozanții săi.
Duminică, el a fost reales cu 54,42 la sută din voturi față de 44,97 la sută pentru candidatul opoziției, Henrique Capriles Radonski, după numărarea a 90 la sută din buletinele de vot. Acesta este cel de-al treilea mandat la președinție (după 2000 și 2006) de la noua Constituție adoptată în 1999.
Această victorie îi garantează – dacă îi permite și sănătatea – să rămână la putere cel puțin până în 2019, la conducerea unei țări care dispune de cele mai importante rezerve de petrol din lume, pentru a-și continua proiectul său de „socialism al secolului XXI”.
Cu o statură impozantă, fostul orator neobosit a apărut slăbit în ultimele luni, chel și mai gras, după două operații în 2011 și 2012 în Cuba, după ce a fost diagnosticat cu cancer, de care se declară în prezent „vindecat total”.
Născut în 1954, fiul a doi învățători din statul Barinas (sud-vest), tatăl a patru copii și catolic divorțat de două ori, Hugo Chavez a început să pregătească încă din 1982 proiectul său socialist inspirat de Simon Bolivar, figură emblematică a independenței obținute împotriva spaniolilor.
În 1992, locotenent-colonelul încearcă o lovitură de stat ratată împotriva președintelui Carlos Andres Perez, care îl va arunca în închisoare pentru doi ani, ceea ce, în mod paradoxal, l-a făcut foarte popular.
După șase ani, candidat al unei coaliții de partide de stânga, el câștigă alegerile cu 56 la sută din voturi.
Hugo Chavez, aflat la conducerea primului exportator de petrol sud-american, și-a construit popularitatea pe numeroase programe sociale în sănătate și educație. Cei mai defavorizați îi datorează de atunci o recunoștință fără limite, repetând că le-a redat „demnitatea” în pofida unei inflații galopante.
În schimb, opozanții săi îi reproșează omniprezența și instrumentalizarea mijloacelor statului în serviciul unei singure cauze: menținerea sa la putere.
Hiperactiv înainte de a se îmbolnăvi, implacabil cu adversarii săi, charismatic, capabil să amestece în același discurs cântece romantice, insulte și demonstrații de erudiție, Hugo Chavez a dezvoltat un stil de guvernare neconvențional, făcând apel la instinct dar și la formarea sa militară.
„Chavez este un amestec contradictoriu de stângism și militarism. El are un apetit exagerat pentru putere. Una dintre principalele sale motivații este să rămână fără limite la putere”, apreciază istoricul Margarita Lopez Maya, fost aliat trecut în opoziție.
După tentativa de lovitură de stat care l-a vizat în 2002, președintele a decis că lumea se împarte în prieteni și adversari, calificându-i pe opozanții săi drept „trădători” și „apatrizi”.
Dincolo de frontiere, el este modelul – și sponsorul – mai multor lideri latino-americani de stânga.
Apărător fervent al uniunii Americii Latine, el a înființat structuri de integrare regională și țese alianțe strategice cu Rusia, China sau Iran, fără să omită vreodată să sprijine lideri controversați, precum libianul Muammar Kadhafi, iranianul Mahmoud Ahmadinejad sau sirianul Bashar al-Assad.
În același timp, el a știut să dea dovadă de pragmatism, nesuspendând niciodată livările de petrol către Statele Unite, în pofida criticilor sale acerbe împotriva „imperialismului yankeu”.