Prima pagină » Știri externe » Identitatea agresorului ucis joi în Paris, înconjurată în mister

Identitatea agresorului ucis joi în Paris, înconjurată în mister

Identitatea agresorului ucis joi în Paris, înconjurată în mister
Misterul înconjoară identitatea bărbatului ucis de polițiști joi - la exact un an și la aceeași oră după atacul de la redacția Charlie Hebdo - în fața comisariatului de poliție din arondismentul al XVIII-lea din Paris de pe Goutte-d''Or, în timp ce-i amenința cu o armă, relatează Le Monde onlline.

Potrivit ziarului, șase cartușe au fost găsite pe jos, iar autopsia va permite să se stabilească câte gloanțe au atins agresorul.

Cartierul Barbès a fost rapid izolat, însă numeroase întrebări persistă cu privire la modul de operare, identitatea și mobilul atacatorului.

Un fals dispozitiv exploziv – un buzunar lipit cu scoci din care ieșea un fir electric – a fost găsit, după ce a fost ucis, în bluzonul pe care-l purta atacatorul, ceea ce pune în discuție dimensiunea teroristă a agresiunii.

Secția antiteroristă a Parchetului Parisului a așteptat timp de aproape patru ore până să preia ancheta în flagrant, recalificată drept „tentativă de asasinat asupra unor persoane depozitare ale autorității publice în legătură cu o întreprindere teroristă”.

Într-un comunicat, procurorul Republicii François Molins a detaliat motivele care l-au determinat să sesizeze secția antiteroristă, și anume descoperirea asupra cadavrului atacatorului a „unei hârtii pe care figura steagul Daech (acronimul arab al organizației Statul Islamic), o revendicare scrisă de mână, neechivocă, în limba arabă” și faptul că bărbatul și-a „arătat arma și a strigat «Allah Akbar»”, după care a fost omorât.

– „Sunt Abu…”

Potrivit informațiilor Le Monde, textul revendicării începe printr-o frază în franceză în care este menționată o kunya (un nume musulman): „Sunt Abu…”.

Pe următorul rând este menționată o identitate care începe cu „Tarek B.”, iar pe al treilea rând orașul „Tunis”.

În continuare, mesajul – scris în arabă – conține un jurământ de credință față de Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizației Statul islamic (SI), în care autorul afirmă că acest atac este un răspuns la bombardamentele din Siria.

Amprentele digitale ale atacatorului – introduse în fișierul de amprente digitale (FAED) – corespund însă altei identități, și anume a unui bărbat arestat în 2013 într-un caz de furt în grup la Sainte-Maxime (Var), în sudul Franței, și care era vizat, de la data respectivă, de o interdicție de a părăsi teritoriul francez.

Acest bărbat s-a identificat la vremea respectivă în fața jandarmilor ca fiind Sallah Ali, fără domiciliu stabil, născut în 1995 la Casablanca, în Maroc.

Această identitate nu a putut să fie confirmată niciodată, având în vedere că bărbatul nu deținea documente.

Starea sa civilă și țara de origine diferă de informațiile din mesajul de revendicare.

– „Fragilități psihologice”

Aplicații în arabă și SMS-uri trimise din Germania au fost găsite în telefonul atacatorului de la comisariatul parizian, care conține o cartelă SIM germană ce atestă faptul că posesorul ei a trecut Rinul.

Cartela era în curs de analiză joi seara.

În contextul în care ancheta a fost deschisă de șeful luptei împotriva „terorismului”, iar identitatea bărbatului este încă nesigură, ministrul Justiției Christiane Taubira a declarat joi seara, pe platoul postului i-Télé, că „nicio legătură” nu apare în profilul acestui bărbat cu „radicalizarea violentă”.

Ea a evocat, de asemenea, „semne de dezechilibru”. „Știm că este o atmosferă extrem de încărcată și că persoane care prezintă fragilități psihologice, nu spun că este cazul acestei persoane, dar persoane care prezintă fragilități psihologice pot acționa în acest fel (…). Ancheta va clarifica toate aceste lucruri”, a apreciat ministrul.

Propaganda organizației Statul Islamic prezintă acest aspect deosebit de periculos că nu se mulțumește să coordoneze atentate elaborate.

Ea incită în mod regulat – prin vocea a numeroși jihadiști europeni care s-au alăturat grupării – orice „frate” să „ucidă necredincioși”, cu ajutorul unui cuțit, dacă trebuie. Un consemn care este susceptibil să declanșeze trecerea la fapte, inclusiv în rândul unor persoane cu tendințe sinucigașe care doresc să rămână în posteritate, comentează Le Monde.

Citește și