Ierusalimul, paralizat de o furtună de zăpadă „istorică”
Ierusalimul, situat pe coline, era paralizat vineri de o furtună de zăpadă „istorică”, primarul orașului făcând apel la armată pentru a veni în ajutor persoanelor aflate în mașinile blocate, relatează AFP.
„Luptăm împotriva unei furtuni de o putere neobișnuită”, a declarat într-un comunicat primarul Nir Barkat, în timp ce stratul de zăpadă din Orașul Sfânt a atins 37 de centimetri sau chiar mai mult în zone periferice.
„Este un nivel istoric”, a anunțat meteorologul Sharon Wexler pentru postul public de radio.
Aceste condiții meteorologice foarte neobișnuite l-au forțat pe secretarul de Stat american John Kerry, aflat pentru a noua oară de la începutul lunii martie în misiune de pace în regiune, să modifice de mai multe ori programul vizitei sale.
El ar urma, în cursul după-amiezii, să plece direct spre Asia, fără ca avionul său să facă escală în Iordania, așa cum era prevăzut, după întrevederea de la Ierusalim cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Temperaturile vor atinge maxim 2 grade Celsius vineri și vor scădea în timpul nopții, iar zăpada, care a început să cadă joi, va dura până sâmbătă.
Școlile erau închise vineri pentru a doua zi consecutiv, iar majoritatea locuitorilor au respectat recomandările autorităților de a rămâne acasă.
Autoritățile municipalitate din Ierusalim au anunțat că 450 de șoferi, blocați de intemperii, au fost adăpostiți în Centrul internațional de conferințe al orașului.
Majoritatea străzilor din Orașul Sfânt, situat la 795 de metri altitudine, au fost închise, iar poliția i-a îndemnat pe proprietarii de vehicule să nu își asume riscul să circule, deoarece drumurile sunt impracticabile.
„Vom putea să începem curățarea drumurilor doar după ce se va liniști furtuna”, a anunțat Barkat. „Pentru moment, utilizăm toate mijloacele pentru a-i salva pe cei care sunt prinși în furtună”, a adăugat el.
Cotidianul Jerusalem Post a anunțat că, până vineri, poliția a fost solicitată să vină în ajutorul a aproximativ 1.400 de persoane în oraș și pe drumurile către acesta.
Orașele palestiniene Ramallah și Betleem, situate în apropiere de Ierusalim, sunt, de asemenea, acoperite de zăpadă, iar zone situate la altitudine mai joasă au fost afectate de ploi torențiale.
La Gaza, un oraș suprapopulat afectat zilnic de întreruperi a energiei electrice, zeci de mii de familii au fost evacuate, vineri dimineață, din case lor inundate.
Într-un comunicat publicat joi, mișcarea islamistă Hamas, care deține controlul asupra Fâșiei Gaza, a anunțat „anularea tuturor marșurilor și sărbătorilor populare care erau prevăzute (în această zi) pentru aniversarea fondării sale” și a făcut apel către membrii săi și către toți locuitorii acestui teritoriu să vină în ajutorul persoanelor afectate de intemperii.