Imagini cutremurătoare din ”Valea Morții”, situată la o aruncătură de băț de SUA: sute de crime, răpiri și alte atrocități petrecute în Mexic
”Valea Morții” arată ca după război, casele fiind distruse și părăsite, iar puținii locuitori care au mai rămas se tem să iasă pe străzi, de teama criminalității. ”Valea Morții” e separată de granița cu Texas prin garduri înalte de 6 metri.
În spatele gardurilor, poți vedea cadavre pe străzi, împușcăturile sunt la ordinea zilei, zeci de cruci sunt înșirate pe marginea drumurilor, amintind de copiii răpiți și uciși. Marta Armas, singura femeie polițist din zonă, e înarmată până în dinți, dar e conștientă că, dacă va fi prinsă de liderii cartelurilor de droguri, va fi torturată și omorâtă.
De altfel, traficanții de narcotice conduc zona, interzicând locuitorilor să comunice cu poliția. ”Dacă traficanții simt cel mai mic indiciu legat de autorități, omoară”, povestește un localnic. Daily Mail scrie că liderii cartelurilor de droguri din Mexic au fost înrăiți de construcția gardului, în urmă cu șapte ani, de către autoritățile americane. Pentru că le este mult mai dificil să treacă granița în State, aceștia răpesc și terorizează membri ai comunității locale.
Când nu se răzbună pe localnici, liderii cartelurilor de droguri se războiesc între ei și, de cele mai multe ori, îi implică și pe oamenii nevinovați. ”Oamenii sunt disperați că nu au ce mânca și acceptă oferta de a omorî oameni, pentru bani”, explică un localnic.
Iată mai jos mai multe fotografii publicate de Daily Mail din ”Valea Morții”.
captură Daily Mail
captură Daily Mail
captură Daily Mail