Prima pagină » Știri externe » IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Talibanii afgani difuzează înregistrarea eliberării sergentului american Bowe Bergdahl

IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Talibanii afgani difuzează înregistrarea eliberării sergentului american Bowe Bergdahl

Rebeliunea islamistă afgană face publică înregistrarea video a eliberării sergentului american Bowe Bergdahl, predat unor forțe americane sosite la bordul unui elicopter

Înregistrarea video a eliberării sergentului american Bowe Bergdahl are aproximativ 17 minute și e intitulată „Ceremonie de schimb a unui militar american”. În înregistrare sergentul Bergdahl, în vârstă de 28 de ani, cu capul ras și bărbierit, apare îmbrăcat într-o cămașă tradițională afgană, albă, înconjurat de bărbați purtând turbane.

Grupul așteaptă, după care aterizează un elicopter, iat trei bărbați în civil ies din elicopter și merg să-i întâlnească pe talibani și pe militarul american.

Americanii și rebelii se salută dând mâna, iar câteva secunde mai târziu Bergdahl – după ce este percheziționat corporal rapid – este condus la bordul elicopterului, care decolează și se îndepărtează. Ulterior, pe înregistrare apare mesajul „Nu reveni în Afganistan”.

Bowe Bergdahl a fost eliberat sâmbătă, după cinci ani de captivitate, în urma unui schimb cu cinci cadre talibane deținute la Guantanamo. Această înțelegere a fost îndelung negociată sub egida Qatarului, care a acționat ca intermediar.


În înregistrarea video publicată miercuri de către comandamentul rebelilor afgani apar, de asemenea, imagini cu sosirea celor cinci talibani, duminică, în Qatar, primiți în mod triumfal de către rudele lor.
Bergdahl era spitalizat în continuare marți, la centrul american din Landstuhl, în Germania, starea sa fiind „staționară” potrivit spitalului.
 

Citește și