Imaginile care au șocat America! Chuck Norris, filmat la asaltul asupra Capitol Hill? Ce explicație are cunoscutul actor – VIDEO
Imaginile care au șocat America: Chuck Norris ar apărea pe o filmare cu asaltul asupra Capitol Hill! Ajuns la 80 de ani, cunoscutul actor s-a văzut nevoit să intervină după ce povestea a fost rostogolită pe social media și televiziuni, iar moderatorii au început să realizeze emisiuni pe marginea subiectului.
Este Chuck Norris un „trumpist”? Și dacă a luat parte la incidentele din Capitală, este asaltul asupra Capitol Hill primul eșec al lui „Rambo”?
Chuck Norris dezminte: „Nu am fost eu”
Totuși, actorul american dezminte că el s-ar fi aflat printre protestatarii care au provocat panică în capitala Statelor Unite cu o săptămână în urmă. Imaginile postate pe Twitter înfățișează un bărbat care semăna izbitor de bine cu Chuck Norris, dar nu este el, transmite și agentul vedetei de la Hollywood. Fotografia în cauză era etichetată cu menţiunea „Chuck Norris” și avea următorul comentariu: „Atenţie, chiar nu menţionează nimeni faptul că Chuck Norris a fost la insurecţia MAGA?”. MAGA este acronimul sloganului folosit de preşedintele Donald Trump în campaniile electorale, Make America Great Again. Imaginea a fost redistribuită de sute de mii de ori.
Chuck Norris, susținător al dreptei creștine și al președintelui Trump
„Am aflat recent că a existat o sosie Chuck Norris la revoltele de la Capitoliul din D.C. Nu am fost eu, n-am fost acolo! Nu este loc pentru violenţe de niciun fel în societatea noastră. Sunt şi voi fi mereu de partea Legii şi Ordinii. Prietenul vostru, Chuck Norris”, a scris expertul în arte marţiale pe contul său oficial de Twitter. Şi managerul lui Chuck Norris, Erik Kritzer, a dorit să înlăture orice umbră de îndoială: „Acesta nu este Chuck Norris. Este un candidat la rolul de dublură, însă Chuck arată mult mai bine. Chuck se află în ranch-ul său din Texas, unde continuă să locuiască împreună cu familia”.
Spre deosebire de alți colegi de breaslă, Chuck Norris se declară un susţinător de lungă durată al republicanilor şi al dreptei creştine din America. De altfel, în mai multe rânduri, actorul şi-a exprimat sprijinul faţă de preşedintele în exerciţiu Donald Trump.