Imaginile de coșmar din Grecia, la 12 zile de la izbucnirea incendiilor devastatoare. GALERIE FOTO

Publicat: 09 08. 2021, 16:58
Actualizat: 09 08. 2021, 17:04

Autoritățile din Grecia au început să evalueze daunele provocate de incendiile care au devastat  zone imense de pădure și au determinat mii de persoane să fugă din casele lor. Până acum au ars mii de hectare de pădure, cea mai gravă situație fiind pe insula Evia.

Cea mai gravă situație a incendiilor din Grecia se găsește pe insula Evia, la est de capitala Atena. Până acum au fost evacuate mii de persoane, din zeci de sate, de 12 zile de când au debutat focurile devastatoare.

„Scopul nostru este să finalizăm inventarul cât mai curând posibil, pentru a începe imediat procesul de compensare a concetățenilor noștri afectați”, spun autoritățile din Grecia, potrivit Reuters.

Autoritățile vorbesc de aproximativ 56 de mii de hectare de pădure arsă până în prezent, și cel puțin doi morți.

Mai multe țări europene au spirjinit Grecia în lupta cu incendiile devastatoare.

Pompierii români, lăudați în presa din Grecia

Și țara noastră a trimis în Grecia 108 pompieri şi 22 de autospeciale.

 Încă de la sosirea lor, pompierii români i-au impresionat pe localnici. Jurnaliștii de la fimes.gr au scris un articol elogios la adresa lor, lăudându-le organizarea exemplară şi curajul arătat în lupta cu flăcările. „Pompierii români sunt de pe altă planetă”, scriu jurnaliştii greci, care îi compară pe aceștia cu extratereştrii.