Imnul Ungariei, intonat din nou în fața Prefecturii Covasna ca protest față de amenda dată PCM

Publicat: 16 12. 2014, 18:57

Protestele față de aplicarea amenzii au început luni și vor continua pe parcursul săptămânii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marți, numărul participanților s-a dublat față de ziua precedentă, ajungând la 300, liderul PCM Sfântu Gheorghe, Bálint József, cerîndu-le celor prezenți ca miercuri să vină fiecare cu câte o persoană.

Acesta a declarat presei că finalitatea acțiunilor de protest este ca oamenii din zonă să nu mai trăiască în conflict.

„Finalitatea ar fi să ne împăcăm și să recunoaștem că fiecare are dreptul să cânte acele cântece pe care le iubește, printre care și imnul național. Pentru noi imnul național este și imnul maghiar pentru că suntem maghiari, oriunde am trăi. Noi respectăm și cântăm și imnul României, pentru că trăim în această țară”, a spus Bálint József.

La evenimentul de marți a fost prezent și primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, care a declarat că i se pare foarte important că numărul participanților a crescut față de prima zi de proteste.

„Cred că este foarte important că azi am fost mai mulți decât ieri (n.r. – luni) și cu siguranță am fost mai puțini decât vom fi mâine. Cred că tot ceea ce se întâmplă astăzi în Sfântu Gheorghe, mâine și la Miercurea Ciuc, iar peste câteva zile în mai mule orașe din Transilvania, face parte din acel proces care trebuie să aibă ca și finalitate ca statul român și comunitatea maghiară din Transilvania să își regândească relația, pentru că relația noastră s-a cam schimbat în ultima perioadă printr-o serie de decizii luate împotriva comunității maghiare”, a declarat Antal Árpád.

Luni, la inițiativa PCM, peste 150 de persoane s-au adunat, cu drapelul Ungariei și cu steaguri secuiești, în fața Prefecturii Covasna, unde au cântat imnul Ungariei de mai multe ori, au citit pasaje din Biblie și au spus rugăciuni.

În urmă cu câteva zile, Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a fost amendat de Prefectură cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică organizată, în 4 iunie, în municipiul Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei solidarității naționale a maghiarilor și comemorării Tratatului de la Trianon.

Prefectul de Covasna, Marius Popica, declara, într-o conferință de presă, că amenda nu a fost dată pentru intonarea imnului Ungariei la manifestarea din 4 iunie, ci pentru că nu a fost intonat și imnul României.

Sâmbătă, consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Barna Pal Zsigmond, a trimis o notă de protest Prefecturii județului Covasna, față de amenda aplicată filialei județene a Partidului Civic Maghiar (PCM) pentru intonarea imnului ungar, potrivit MTI.

Ulterior, prefectul de Covasna, Marius Popica, a declarat că a discutat cu Barna Pal Zsigmond și i-a explicat că sancțiunea dată PCM nu reprezintă o „lipsă de respect față de imnul Ungariei”, ci a avut în vedere nerespectarea prevederilor privind intonarea acestuia și faptul că nu a fost intonat și imnul României.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, declara, sâmbătă, că i-a semnalat premierului Victor Ponta problemele legate de „dorința” prefectului de Covasna de „a se război” cu simboluri maghiare, „imn, steaguri”, arătând că ele „pot fi rezolvate foarte ușor, până când ajung lista Guvernului și structura” în Parlament.