Împins în corzi, Vladimir Putin „a devenit mai periculos”. „Adevăratele probleme” de abia încep pentru Rusia
Președintele rus Vladimir Putin este împins „între corzi” de prețurile în scădere la petrol. Astfel, liderul de la Kremlin nu are spațiu de manevră diplomatică și comercială, preferând să prelungească agresiunea asupra Ucrainei și confruntarea cu Occidentul, a declarat președintele Grupului Eurasia, Ian Bremmer.
Putin se situează anti-SUA și ar vrea „să acapareze Ucraina”, a mai spus Bremmer pentru CNBC.com. De asemenea, Putin „nu concepe să facă un pas înapoi”.
Potrivit lui Bremmer, „capitularea ar eroda mult din puterea lui Putin”. Economia Rusiei se prăbușește odată cu prețul la petrol, principala monedă de schimb a țării. Luni, rubla a încasat cea mai dură lovitură din ultimii 16 ani și în 2015, economia rusă ar putea intra în recesiune.
„Prețurile mici la petrol îl irită și mai tare pe Putin, îl împing între corzile ringului. Ca urmare, el consideră că trebuie să lupte în continuare”, a spus Bremmer. Din cauza agresiunii lui Putin în Ucraina, Rusia a fost nevoită să abandoneze proiectul construirii unei conducte de gaz spre Europa. Proiectul South Stream, în valoare de 40 miliarde de dolari, își propunea să intre în Europa prin Bulgaria. Putin a anunțat luni că va reorienta conducta prin Turcia.
Adevăratele probleme vor începe pentru Rusia în următorii ani. „Putin va suporta consecințele economice și țara se va destabiliza undeva în 2017 sau înaintea alegerilor din 2018″, a estimat Bremmer.