Hărțile cataloghează pedepsele maxime pentru prostituție, dar și cine este pedepsit – prestatorul de servicii sau clientul, potrivit Mediafax.
În imagine se vede că țările din Europa de Est și statele din sud-estul Peninsulei Balcanice pedepsesc prestatorul de servicii și nu clientul.
În multe state, inclusiv în Regatul Unit (cu excepția Irlandei de Nord), Spania și Italia, munca sexuală este legală, dar nu este reglementată, iar bordelurile sunt ilegale.
De asemenea, harta arată că prostituția este legală și reglementată în Austria, Germania, Grecia, Ungaria, Letonia, Olanda, Elveția și Turcia.
În țările colorate cu verde pe hartă, cei care practică prostituția se pot înregistra ca angajați oficial sau ca lucrători pe cont propriu, iar bordelurile sunt conduse ca orice altă afacere.
Potrivit cartografului, reglementarea strictă a bordelurilor din Turcia și Grecia a condus la situația în care numeroși lucrători sexuali operează ilegal.
Cea mai mare amendă pentru clienți este în Norvegia, de 2.700 de euro, însă aceștia pot alege să stea până la șase luni în închisoare.
Suedia îi amendează pe clienți pe baza veniturilor lor și, în mod similar, oferă alternativa de șase luni petrecute la închisoare.