În ascunzătoarea lui Osama bin Laden s-a găsit o scrisoare. Gruparea teroristă care face ravagii acum era principalul subiect

Publicat: 13 08. 2014, 13:28
Actualizat: 08 02. 2019, 07:52

Scrisoarea, descoperită în casa din Pakistan în care a fost ucis ben Laden în mai 2011, avertiza în cele 21 de pagini ale sale în legătură cu apariția unei grupări islamiste nemiloase, capabile de o asemenea brutalitate încât Al-Qaida ar trebui să întrerupă toate legăturile cu ea. Aceasta afirma că Statul Islamic în Irak și Siria (SIIS) desconsideră într-o așa măsură viața civililor, încât va păta reputația Al-Qaida.

Documentul, redactat de unul dintre oficialii de rang înalt ai rețelei în 2011, a catalogat unele dintre actele grupării drept barbare – inclusiv folosirea clorului ca armă chimică, bombardarea moscheilor și masacrul dintr-o biserică catolică din Bagdad.

În esență, scrisoarea afirma că SIIS este mult prea radicală chiar și pentru rețeaua care a ucis mii de persoane la 11 septembrie 2001.

În prezent, SIIS, care se autointitulează acum doar Statul Islamic (SI), a devenit o forță militară puternică ce controlează zone mai extinse decât Marea Britanie, locuite de șase milioane de persoane.

Gruparea a fost fondată de Abu Bakr al-Baghdadi, un cleric în vârstă de 43 de ani, deținut timp de patru ani de trupele americane în Irak. Liderul, un musulman sunnit care disprețuiește guvernul șiit irakian, comandă peste 10.000 de combatanți, mulți dintre ei soldați din regimul lui Saddam Hussein sau sunniți care și-au pierdut puterea și influența după îndepărtarea dictatorului.

Gruparea controlează câmpuri petrolifere valoroase și, cu ajutorul susținătorilor săi sunniți bogați din statele din Golful Persic, ar fi strâns 1,5 milioane de euro. Aceasta ar fi vândut, de asemenea, antichitățile pe care le-a confiscat.

Ceea ce distinge însă gruparea este modul în care a folosit rețelele de socializare precum Twitter și Facebook pentru a crea un aparat de „relații publice” online pentru a-și promova jihadul și a induce teama în rândul inamicilor. Orice luptător de pe teren poate filma un act barbar și poate încărca înregistrarea în câteva minute, deși unele filme cu amputări și ucideri au fost interzise de comandanții SI. Un combatant spaniol a promis să încarce un film cu un bărbat crucificat pentru prietenii săi de acasă, dar a fost admonestat rapid de superiorii săi.