În nordul Siriei o va fi creată o zonă demilitarizată
Turcia și Statele Unite au semnat un memorandum de înțelegere în acest sens, iar planul creării zonei demilitarizate este diferit de operațiunile coaliției internaționale care bombardează poziții teroriste din Irak și Siria.
Avioane militare turce și americane vor bombarda poziții ale rețelei teroriste Stat Islamic situate în orașele siriene Jarablus și Marea. Terestru vor interveni forțele opoziției moderate siriene.
După eliminarea teroriștilor din această zonă situată la frontiera Siriei cu Turcia, vor fi construite tabere pentru cazarea refugiaților aflați acum pe teritoriul turc.
Memorandumul pentru lansarea operațiunilor a fost semnat de președintele Turciei, Recep Tayyip ErdoÄŸan, și de omologul său american, Barack Obama.
Turcia a lansat, pe 24 iulie, o operațiune „antiteroristă”, atacând poziții militare kurde din Irak și militanți ai rețelei sunnite Stat Islamic, în Siria. Turcia a inițiat raidurile aeriene ca reacție la atacul terorist din orașul Suruc, soldat cu 32 de morți și revendicat de rețeaua teroristă Stat Islamic. Este prima dată în ultimii doi ani când armata turcă atacă poziții ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o grupare paramilitară care luptă de zeci de ani pentru obținerea autonomiei în Turcia și care este implicată, de circa un an, în confruntări cu rețeaua teroristă Stat Islamic. Aripa militară a PKK a revendicat recent uciderea a doi polițiști turci care ar fi colaborat cu organizația teroristă sunnită Stat Islamic, activă în Siria, Irak, nordul Egiptului și nordul Libiei.
Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 220.000 de morți.