Prima pagină » Știri externe » În plină ofensivă contra Statului Islamic, noul premier al Canadei are un mesaj radical pentru președintele SUA

În plină ofensivă contra Statului Islamic, noul premier al Canadei are un mesaj radical pentru președintele SUA

În plină ofensivă contra Statului Islamic, noul premier al Canadei are un mesaj radical pentru președintele SUA
Premierul desemnat canadian, Justin Trudeau, l-a informat pe președintele american, Barack Obama, că avioanele de vânătoare canadiene nu vor mai participa la campania de raiduri aeriene împotriva grupării Stat Islamic în Irak și Siria, relatează BBC News Online.

Trudeau l-a informat pe Obama cu privire la decizia sa la numai câteva ore după ce partidul său liberal a câștigat alegerile legislative din Canada, dar nu a menționat un calendar în acest sens. În cursul campaniei, Trudeau a promis că va aduce înapoi în țară avioanele de vânătoare CF-18, care ar fi trebuit să rămână în regiune până în martie 2016.

Liberalii lui Trudeau vor prelua puterea în urma alegerilor de luni, punând capăt regimului de aproape un deceniu al conservatorilor conduși de Stephen Harper, deși la începutul campaniei erau pe locul trei în preferințele electoratului.

Justin Trudeau, un fost profesor de liceu, este fiul cel mai mare al fostului premier Pierre Trudeau.

În prima sa discuție telefonică cu președintele SUA în calitate de premier desemnat, Trudeau l-a informat pe Obama că își va respecta promisiunea de a retrage avioanele de vânătoare. „M-am angajat că vom continua să ne implicăm în mod responsabil care să arate ce rol important are Canada în lupta împotriva SI, dar (Barack Obama) înțelege promisiunile pe care le-am făcut de a înceta misiunea de luptă”, a declarat el presei marți, la Ottawa.

Totuși, liderul liberal a precizat că va menține instructorii militari canadieni în nordul Irakului, potrivit AFP.

Trudeau a promis de asemenea că va prelua 25.000 de refugiați sirieni până la sfârșitul anului, o idee respinsă de predecesorul său Stephen Harper.

Președintele Obama „m-a tachinat despre lipsa firelor de păr alb, dar a spus că probabil voi avea în curând”, a glumit noul lider canadian.

El vrea să îmbunătățească relațiile cu SUA în alte domenii, precum protecția mediului. „Zilele Canadei ca actor lipsit de entuziasm asupra schimbărilor climatice au trecut”, a afirmat acesta marți, făcând referire la decizia lui Harper de a retrage Canada din protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice în 2011, prima țară care a făcut acest lucru.

Casa Albă a informat marți într-un comunicat că Obama este nerăbdător să coopereze pe tema mediului cu Trudeau, care a promis că va fixa ținte pentru reducerea emisiilor de carbon.

Relațiile s-ar putea îmbunătăți și în ceea ce privește proiectul conductei Keystone XL, care ar urma să transporte petrol canadian peste frontieră, în sud. Obama a ezitat să aprobe proiectul, ceea ce l-a înfuriat pe Harper, dar Trudeau s-a declarat dispus să coopereze cu SUA pentru a remedia unele probleme legate de mediu.

Trudeau, care ar urma să devină premier în câteva săptămâni, le-a spus anterior susținătorilor săi că sub regimul conservator „Canada și-a pierdut compasiunea și vocea constructivă în lume în ultimii zece ani”. „În numele a 35 de milioane de canadieni, ne-am întors”, a continuat el.

Autor