Prima pagină » Știri externe » În timp ce poliția încă intervenea la Bataclan, liderul atentatelor revenea la locul crimei

În timp ce poliția încă intervenea la Bataclan, liderul atentatelor revenea la locul crimei

În timp ce poliția încă intervenea la Bataclan, liderul atentatelor revenea la locul crimei
Presupusul lider operațional al atacurilor de la 13 noiembrie a revenit "la locul crimei" în acea seară, în timp ce poliția intervenea la Bataclan, și pare că plănuia un atentat sinucigaș în cartierul financiar La Défense pe 18 sau 19 noiembrie, potrivit procurorului Parisului, relatează Reuters.

Abdelhamid Abaaoud a fost ucis miercuri, pe 18 noiembrie, într-un asalt al forțelor de poliție asupra unui apartament din Saint-Denis, la nord de capitala franceză.

Alte două persoane au fost ucise în timpul acestei intervenții, și anume vara lui Abaaoud, Hasna Ait Boulahcen, în vârstă de 26 de ani, și un presupus complice, care nu a fost identificat încă.

Geolocalizarea liniei telefonice a lui Abedlhamid Abaaoud în seara atacurilor care s-au soldat cu 130 de morți, „a atestat, între orele (locale) 22.28 (23.28, ora României) și 0.28 (1.28, ora Românniei), o prezență în arondismentele al XII-lea, al XI-lea și al X-lea și în apropiere de sala de concerte Bataclan”, a declarat marți François Molins într-o conferință de presă.

„Astfel, ne putem gândi că Abdelhamid Abaaoud a revenit la locul crimei (…) în timp ce BRI (Brigada de Cercetare și Intervenție) încă intervenea la Bataclan”, a adăugat el.

„Elemente în legătură cu care nu pot și nu vreau să fiu mai precis, care au apărut abia pe 19 noiembrie, sugerează că Abaaoud și bărbatul găsit lângă el în apartament aveau un plan de atentat care consta în a se detona miercuri, 18 (noiembrie), sau joi, 19 (noiembrie) în (cartierul financiar) La Défense”, a continuat procurorul.

Citând surse din cadrul poliției și apropiate dosarului, Reuters scria pe 18 noiembrie că jihadiștii căutați la Saint-Denis plănuiau un atentat iminent în cartierul La Défense.

Două centuri de explozivi au fost găsite între ruinele apartamentului. Apartamentul a fost izolat în vederea altor cercetări.

– Doi bărbați căutați în mod activ

Ancheta, efectuată până acum în perspectiva flagrantullui delict, a fost încredințată marți unui număr de șase magistrați de instrucție în domeniul luptei împotriva terorismului. Aproximativ 5.339 de procese-verbale au fost întocmite de 11 zile.

Investigațiile lor vor viza orarul exact al lui Abelhamid Abaaoud începând din seara atacurilor, când este localizat în mai multe rânduri în metroul parizian, și până cu o zi înainte de asalt, când se duce în apartamentul de pe rue Corbillon, la Saint-Denis.

Înainte să fie luat de vara sa, marți, pe 17 noiembrie, de pe o stradă din Aubervilliers (Seine-Saint-Denis) – unde „aștepta ascuns după un tufiș” împreună cu bărbatul neidentificat -, el s-ar fi aflat undeva între La Courneuve și Aubervilliers, potrivit procurorului.

Ancheta vizează, de asemenea, să identifice toți presupușii coautori și complici ai atacurilor, indiferent că sunt comanditari, executanți, finanțatori sau logisticieni, a declarat François Molins.

Unul dintre atacatorii sinucigași de la Bataclan rămâne să fie identificat, la fel ca și cel de-al treilea participant la „comandoul teraselor”, din care făcea parte Abaaoud. Acest din urmă presupus kamikaze neidentificat ar „putea să fie” atacatorul sinucigaș care s-a detonat în apartamentul din Saint-Denis, potrivit lui François Molins.

Doi bărbați sunt căutați în mod activ de către polițiile franceză și belgiană, și anume Salah Abdeslam – care a reușit să se strecoare sâmbătă dimineața afară din Franța cu ajutorul a doi presupuși complici – și Mohamed Abrini – un belgian de origine marocană, în vârstă de 30 de ani, filmat alături de Abdeslam într-o stație de alimentare cu carburanți din Ressons (Oise) cu două zile înainte de atacuri.

În ceea ce-l privește pe Salah Abdeslam, anchetatorii se întreabă în legătură cu un posibil rol al acestuia într-un eventual atentat la care a renunțat în arondismentul al XVIII-lea din Paris.

– Proprietarul apartamentului din Saint-Denis, inculpat

O centură de explozivi găsită luni la Montrouge, la periferia Parisului, în apropiere de locul unde a fost „depistat” telefonul acestuia de către o antenă, era analizată marți.

„În acest stadiu, una dintre ipotezele cu care lucrează anchetatorii este că Salah Abdeslam ar fi putut transporta comandoul la Stade de France, lăsa atacatorii sinucigași, după care s-ar fi putut duce în arondismentul al XVIII-lea”, a declarat François Molins.

„Investigațiile vor trebui să stabilească dacă o acțiune kamikaze a lui Salah Abdeslam urma să aibă loc în arondismentul al XVIII-lea și care a fost motivul pentru care nu a fost comisă”, a adăugat el.

Implicarea verei lui Abaaoud – care a murit prin asfixiere sub ruine în timpul asaltului – a fost stabilită prin „căutarea locului în care să se replieze acesta din urmă”, potrivit procurorului.

„Hasna Ait Boulahcen era perfect la curent cu implicarea vărului ei în atacurile de la 13 noiembrie. Deci, ea a intervenit cu cunoștință de cauză”, a spus el.

Contactată pe 15 noiembrie printr-o linie telefonică belgiană, ea a fost intermediara între jihadiști și Jawad Bendaoud, „vânzătorul de somn” care a pus la dispoziție, contra cost, apartamentul din Saint-Denis.

Jawad Bendaoud – condamnat în cinci rânduri, în 2008, pentru lovituri cauzatoare de moarte – a fost inculpat marți seara, la finalul celor șase zile cât a fost reținut, iar Parchetul a solicitat să fie plasat în arest preventiv.

În opinia procurorului François Molins, Bendaoud „nu se putea îndoi (…) de faptul că lua parte în cunoștință de cauză la o organizație teroristă”. El s-a aflat în legătură – înainte și după atacuri – cu o linie telefonică belgiană „aflată ea însăși în contact cu o linie folosită de către teroriști”, a spus el.

Citește și