În timp ce Secret Service încearcă să-și repare imaginea, un angajat a recurs la un gest care l-ar putea trimite 5 ani la închisoare
Arthur Baldwin, în vârstă de 29 de ani, a fost arestat la locuința unei femei, în sud-estul Washingtonului, potrivit unor documente de la poliție. El a fost suspendat din funcție, iar abilitarea în domeniul securității i-a fost, de asemenea, suspendată, a anunțat Secret Service.
Baldwin făcea parte din Serviciul Misiuni Străine, însărcinat cu protecția diplomaților în capitala americană, potrivit lui Brian Leary, un purtător de cuvânt al unității de elită însărcinate cu protecția președintelui american.
Un ofițer de poliție a intervenit la locuință vineri dimineața, la ora locală 0.24 (7.24, ora României), după ce poliția a fost alertată telefonic despre un jaf în curs, potrivit documentelor poliției. „Fostul meu prieten nu mă va lăsa în pace”, i-a spus femeia ofițerului.
În timp ce ofițerul se afla la locul faptei, Baldwin și-a făcut apariția, a spus că este ofițer de poliție și dorește să-i vorbească femeii, potrivit aceleiași surse.
Întrebat dacă a spart ușa, Baldwin a răspuns „am lovit ușa cu piciorul, dar nu am spart ferestrele”, se arată în documentele citate.
El a refuzat vineri, în timp ce era pus sub acuzare, să comenteze pentru CNN.
Tânărul urmează să se prezinte la tribunal pe 23 aprilie. El riscă cinci ani de închisoare pentru tentativa de intrare prin efracție, plus 180 de zile de închisoare și/sau până la 1.000 de dolari amendă.
Incidentul are loc în contextul în care Secret Service încearcă s-și refacă imaginea, în urma unei serii de incidente recente.
Leary a declarat că „Biroul pentru responsabilitate profesională va investiga cazul”.