În unele orașe din sudul Braziliei a nins pentru prima dată în peste 30 de ani

Publicat: 24 07. 2013, 08:37
Actualizat: 24 07. 2013, 08:37

O masă de aer polar a provocat ninsori în sudul Braziliei, unde anumite orașe precum Curitiba sau Florianopolis nu au mai văzut zăpadă în ultimele decenii, relatează AFP.
„Această masă puternică de aer polar care a ajuns în Brazilia a provocat ninsori în cel puțin 36 de orașe ale (statului) Santa Catarina”. a raportat site-ul institutului Somar Meteorologie.

Cincisprezece localități din statul Rio grande do sul (sudul extrem), la frontiera cu Argentina, au înregistrat temperaturi sub zero grade.

Pe dealurile din Cambirela, în apropiere de Florianopolis, capitala statului Santa Catarina și celebră stațiune balneară din sud, a nins pentru prima dată în 58 de ani, precizează site-ul. Curitiba, capitala Parana, a văzut de asemenea primele ninsori în 38 de ani.

Este vorba de cel mai puternic front de aer rece din ultimii 15 ani în Brazilia, a subliniat la rândul său cotidianul O Globo.

„Masa de aer polar este foarte puternică și va trece prin cel puțin două zone de presiune joasă în Atlanticul de sud, aducând aerul glaciar pe continent”, a explicat pentru jurnal meteorologul MetSul, Alexandre Aguiar.