În urmă cu șase ani, Pentagonul a pierdut mai multe echipamente militare „sensibile”. Unde le pot găsi azi cumpărătorii
Potrivit unui document secret obținut de The Intercept, printre echipamentele militare se numără numeroase dispozitive de vedere pe timp de noapte. „Începând cu 2009, unele din dispozitivele foarte avansate au dispărut și au fost vândute pe piața globală, prin intermediul mai multor site-uri”, se arată în brief-ul Serviciul de Investigații Criminale al Marinei americane și MTAC (Multiple Threat Alert Center).
Documentul din data de 12 martie 2014, citat de firstlook.org, este denumit „Diversion and Illegal Sales of Restricted USG Optical Systems” și este destinat exclusiv oficialilor. Acesta prezintă 12 site-uri pe care pot fi găsite asemenea echipamente militare americane, printre care Craiglist, eBay, texasguntalk.com, sportfishermen.com și altele. „Obiectele au fost vândute drept articole sportive, echipamente de vânătoare, echipamente de monitorizare a păsărilor și pentru camping”, relevă raportul.
Raportul precizează că „peste 32.000 de asemenea dispozitive militare” au fost furnizate în cadrul programului și acestea „nu sunt destinate utilizării de către civili”. Echipamentele militare au dispărut din cauza supravegherii precare a unităților.
Echipamentul de detectare a bombelor a fost furnizat ca parte a unui program mai mare, denumit RCOS/Keyhole, finanțat de agenția genistă a Pentagonului, JIEDDO (Joint Improvised Explosive Device Defeat Organization), administrată, la rândul său, de marina americană.
JIEDDO a fost criticat în repetate rânduri pentru rezultatele slabe obținute, raportat la sumele uriașe investite în program. Potrivit unui raport din 2012, realizat de GAO (Government Accountability Office), JIEDDO a cheltuit 18 miliarde de dolari, dar nu a reușit să fructifice programele.
The Intercept a descoperit pe eBay un echipament din documentul NCIS, scos la vânzare în decembrie 2014 – OASYS-BAE Systems Universal Thermal Monocular – la prețul de 6.000 de dolari. Un alt echipament militar este CNVD-T Clip-On Night Vision Device Thermal System, comercializat la prețul de 16.599 dolari, „în stare nouă”. NCIS nu a comentat informațiile apărute în presă.