Prima pagină » Știri externe » Încă 19 români, confirmați cu COVID-19, la o fermă din Germania. Ce a declanșat testarea în masă a celor 320 de angajați

Încă 19 români, confirmați cu COVID-19, la o fermă din Germania. Ce a declanșat testarea în masă a celor 320 de angajați

Încă 19 români, confirmați cu COVID-19, la o fermă din Germania. Ce a declanșat testarea în masă a celor 320 de angajați
Numărul oficial al românilor confirmați cu COVID-19 î Germania este de 2.330 / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Din cei 320 de români angajați la o fermă din Germania, 19 au fost confirmați cu infecția cu noul coronavirus, a anunțat, marți, Ministerul Afacerilor Externe. Lucrătorii au fost testați după ce unul dintre ei a ajuns la spital, cu un atac vascular cerebral, și a fost diagnosticat pozitiv în unitatea medicală, scrie presa germană.

Autoritățile germane au notificat Consulatul General al României la Bonn cu privire la testarea pozitivă pentru infecția cu COVID-19 a 19 lucrători care își desfășoară activitatea la o fermă din localitatea Swisttal, districtul Rhein-Sieg, Republica Federală Germania, a anunțat, marți, Ministerul Afacerilor Externe, printr-un comunicat de presă.

Potrivit datelor comunicate de către autoritățile germane, cei 19 cetățeni români au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 din totalul de 320 care își desfășoară activitatea în cadrul acestei ferme, aflată în sud-estul Germaniei. Prima testare a întregului personal a fost în data 18 iulie, iar următoarea este programată joi, 23 iulie.

Care este starea bolnavilor

Potrivit MAE, din informațiile de la autoritățile și după ce o echipă a oficiului consular a mers la fermă, cetățenii români depistați pozitiv cu COVID-19 sunt asimptomatici, un singur cetățean român fiind internat în spital pentru o altă afecțiune, măsura fiind dispusă anterior depistării infecției cu COVID-19. În prezent, starea de sănătate a cetățeanului român internat este stabilă.

Potrivit publicației germane www.rundschau-online, acesta, un intermediar pentru angajații români, a fost cazul de la care a fost demarată testarea tuturor românilor.

Suddeutsche Zeitung scrie că la fermă, unde e o plantație de căpșuni, lucrează în cea mai amre parte români, dar și angajați din alte țări și câțiva din Germania. Potrivit șefului departamentului de sănătate din acest district, Rainer Meilicke, condițiile de cazare au fost descrise drept bune, lucrătorii nu locuiau la grămadă, ci mai degrabă câte doi, în containere. Pentru moment, culegerea căpșunilor a fost suspendată.

„Autoritățile germane și reprezentanții fermei au precizat că, până la efectuarea celei de-a doua testări, toți lucrătorii fermei au fost plasați în carantină, iar persoanele infectate au fost izolate de restul angajaților, în spații special puse la dispoziție. De asemenea, angajatorul și-a manifestat disponibilitatea de a suporta costurile de repatriere pentru persoanele ale căror rezultate vor fi negative și la a doua testare pentru COVID-19 și ale căror contracte de muncă expiră în perioada următoare, în măsura în care aceștia vor opta pentru revenirea în țară”, a transmis MAE.

Germania, număr-record de infecții ale românilor din diaspora

Conform informării de marți a Grupului de Comunicare Strategică, 2.330 de români au fost confirmați cu infecția cu COVID-19 în Germania, cel mai mare număr dintr-un stat în afara granițelor României. Aceștia reprezintă aproximativ 45% din totalul cazurilor confirmate de români infectați cu COVID-19 înregistrate în străinătate, respectiv 5.243. În acest clasament urmează Italia, cu 1.885 de cazuri, și Spania, cu 561 de cazuri. 14 români au murit în Germania din cauza noului coronavirus, din totalul de 122 de decese în rândul conaționalilor din diaspora, de la începutul pandemiei.

Sute de români au fost infectați la abatorul firmei Tonnies, cea mai mare fabrică de procesare a cărnii din Germania, care se află în centrul unei anchete penale asupra managementului, după ce iniţial s-a deschis un dosar in rem pentru vătămare corporală din culpă şi încălcarea legii de protecţie împotriva infecţiilor.

Potrivit MAE, cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bonn: +49 228 68 38 135, +49 228 68 38 211, +49 228 68 38 244, +49 228 68 38 254, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al consulatului: +49 1735757585.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?