Încă două nave comerciale au fost atacate de rebelii Houthi în Marea Roșie
Încă două nave comerciale au fost atacate de rebelii Houthi în Marea Roșie, la mică distanță de locul unde echipajul încă se luptă să salveze petrolierul Sounion, incendiat într-un atac anterior.
Prima navă a fost lovită de două proiectile, iar un al treilea proiectil a explodat în apropiere. „Operațiunile de limitare a pagubelor sunt în desfăsurare,” a raportat Centrul de operațiuni comerciale maritime din Regatul Unit (UKMTO). „Nu există victime la bord, iar nava se îndreaptă spre următorul port de escală”, scrie The Times of Israel.
Luând în calcul momentul atacului și coordonatele oferite de UKMTO, nava atacată ar putea fi petrolierul Blue Lagoon I, pe o rută spre sud prin Marea Roșie spre o destinație nemenționată. Blue Lagoon I venea din portul rusesc Ust-Luga din Marea Baltică și transporta marfă de origine rusească. În ultimele luni, Blue Lagoon I a călătorit spre India, care primește peste 40% din importurile sale de petrol din Rusia, în ciuda sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei. Firma cu sediul în Grecia care operează nava nu a putut fi contactată imediat.
UKMTO a raportat un al doilea atac în largul orașului-port Hodeida, controlat de Houthi. Firma privată de securitate Ambrey a declarat că o dronă aeriană a lovit o navă comercială, dar nu au fost raportate pagube sau răniți. Atacul a avut loc la doar câțiva kilometri de locul în care a avut loc atacul împotriva Blue Lagoon I, a anunțat Ambrey.
80 de nave atacate de rebelii Houthi în Marea Roșie din octombrie 2023 și până acum
Cele două atacuri sunt cele mai recente dintr-o campanie a grupării teroriste susținut de Iran, care a afectat transporturile în valoare de 1.000 de miliarde de dolari care trec prin Marea Roșie în fiecare an. Houthi au atacat peste 80 de nave cu rachete și drone de la începutul războiului Israelului împotriva Hamas în Gaza în octombrie. Grupul a capturat o navă și a scufundat două. Alte rachete și drone au fost interceptate de o coaliție condusă de Statele Unite în Marea Roșie sau nu au reușit să-și atingă țintele. Grupul terorist susține că vizează nave care au legături cu Israel, SUA sau Marea Britanie pentru a forța încetarea războiului Israelului împotriva Hamas. Cu toate acestea, multe dintre navele atacate nu au deloc legătură cu conflictul, inclusiv unele care au destinația Iran.
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI: