Încă o moarte SUSPECTĂ în Rusia: Fiul directorului Rosneft a murit la doar 35 de ani
Șirul morților suspecte continuă în Rusia, după decesul disidentului Alexei Navalnîi. Presa rusă informează că Ivan, fiul în vârstă de 35 de ani al directorului Rosneft, Igor Sechin, a încetat din viață pe 5 februarie.
Potrivit stiripesurse.ro, Ivan era foarte apreciat de președintele Vladimir Putin, care i-a oferit o decorație în 2015.
Se pare că Sechin a murit din cauza unui cheag de sânge, însă informația nu este 100% confirmată.
Tatăl său, Igor, este supranumit „Darth Vader” și este considerat un confident al lui Putin, dar și „mâna lui dreaptă”, notează sursa citată.
Moartea lui Ivan Secin a fost anunțată și de canalul anonim de Telegram VChK-OGPU. Sursa canalului susține că cauza oficială a morții lui Sechin Jr. ar fi un cheag de sânge.
În același timp, Sechin ar fi interzis Comisiei de anchetă și FSB-ului să investigheze moartea fiului său, potrivit Nexta. Potrivit unor surse, în jurul orei 4 dimineața, pe 5 februarie, Ivan a început să se plângă că se sufocă, după care și-a pierdut cunoștința.
Ivan Sechin a absolvit Facultatea de Economie a Universității de Stat din Moscova și a studiat, de asemenea, la Școala de Economie din Moscova a Universității de Stat din Moscova.
Fotograful care a realizat o poză devenită simbol al protestelor din 2021 a decedat
Fotograful rus Dmitri Markov a încetat din viață la doar 41 de ani, transmite presa locală care citează persoane apropiate acestuia.
Markov a devenit cunoscut după ce a început să surprindă imagini din viața de zi cu zi din Rusia, iar o fotografie cu un ofițer de Poliție mascat aflat sub un portret al lui Vladimir Putin a devenit un simbol al protestelor din 2021 față de situația lui Alexei Navalnîi, scrie Digi24.
Markov a realizat fotografia cu polițistul mascat în februarie 2021, într-o secție în care a ajuns după ce a fost ridicat de la proteste.
Fotografia a fost vândută pentru 2 milioane de ruble (21.760 de dolari) în cadrul unei licitații online, iar banii obținuți au fost donați oamenilor arestați sau amendați în timpul mitingurilor de susținere a lui Navalnîi. Markov, fotograf și activist, s-a născut în 1982 la Pușkino, în apropiere de Moscova. El fusese în timpul vieții sale dependent de droguri. Acesta a făcut voluntariat într-un orfelinat și apoi a lucrat în cadrul unei organizații caritabile care ajută persoanele cu dizabilități. Citește mai mult…
Sursa foto: Profimedia