Prima pagină » Știri externe » Încă un județ din România, pe „lista roșie” a autorităților germane. Care sunt obligațiile impuse

Încă un județ din România, pe „lista roșie” a autorităților germane. Care sunt obligațiile impuse

Încă un județ din România, pe „lista roșie” a autorităților germane. Care sunt obligațiile impuse
Autoritățile germane au actualizat zonele pentru care se impun restricții / Sursă FOTO: Twitter - caracter ilustrativ

În urma analizării ultimelor evoluții ale pandemiei de COVID-19 din România, autoritățile germane au actualizat lista „zonelor de risc”, care include în prezent Capitala și 12 județe.

Ministerul Afacerilor Externe a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că autoritățile germane au actualizat lista „zonelor de risc“ din România, cu intrare în vigoare din 23 septembrie 2020, iar cu această ocazie județul Covasna a fost introdus în categoria de risc.

Potrivit MAE, la acest moment, ținând cont de aceste ultime decizii ale autorităților germane, alături de municipiul București, 12 județe din România se află pe lista „zonelor de risc”: Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Iași, Ilfov, Neamț, Prahova, Vaslui, Vâlcea.

Județ cu grad ridicat de vulnerabilitate

În Covasna s-au înregistrat, până miercuri, 1.106 cazuri de COVID-19 și se află printre cele nouă județe ale, pe lângă Capitală, cu grad ridicat de vulnerabilitate, conform celui mai recent Raport săptămânal de supraveghere, pentru perioada 14 – 20 septembrie, realizat de specialiștii Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Indicatorul cantitativ arată capacitatea sistemului de răspuns, calculat în baza ratei de incidență, numărului de focare, ratei de transmitere, gradului de ocupare a paturilor din secțiile Covid 19 și secțiile ATI.

Potrivit informărilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe anterior, județele retrase din listă până în prezent sunt următoarele: Argeș (la 16.09), Buzău (la 09.09), Dâmbovița (la 16.09), Galați (09.09), Gorj (la 02.09), Ialomița (la 20.08), Mehedinți (la 20.08), Neamț (la 02.09, dar reintrodus la 16.09), Timiș (la 20.08) și Vrancea (la 09.09).

România nu și-a mai actualizat lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat de la sfârșitul lunii august. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, autoritățile române nu a fost actualizată în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pentru că se așteaptă așteaptă o decizie la nivelul Uniunii Europene.

Ultima listă aprobată de CNSU, în 27 august, ca urmare a propunerii INSSP din 24 august, include 39 de țări/zone de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România, timp de 14 zile. Aceasta este în vigoare din 29 august.

Amenzi de până la 25.000 de euro dacă se încalcă regulile

Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind din „zonele de risc” sunt obligate să completeze un „formular de debarcare” (Public Health Passenger Locator Form), care are și variantă în limba română.

Potrivit MAE, toate persoanele care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din „zonele de risc” oricând în ultimele 14 zile înainte de sosire sunt obligate să efectueze autoizolarea la domiciliu sau în alte spații de cazare adecvate pentru o perioadă de 14 zile de la sosire.

De la această obligativitate există două excepții. Prima excepție se aplică în cazul persoanelor care prezintă un test biologic molecular pentru COVID-19 cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Germania, printr-un certificat medical tradus în limbile germană sau engleză care trebuie păstrat cel puțin 14 zile după intrare.

Cea de-a doua excepție se aplică persoanelor care efectuează testul după sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania, cu obligația de a respecta strict autoizolarea la domiciliu până la comunicarea rezultatului negativ al testării. Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate și este gratuită în primele 10 zile de la sosirea în Germania dintr-o zonă de risc. Mai multe informații pot fi obținute la linia telefonică dedicată 116 117.

Dacă persoanele în cauză încep să prezinte simptome specifice COVID-19 (dificultăți de respirație, tuse, febră sau pierderea gustului/mirosului) în decurs de 14 zile de la momentul intrării în Germania, excepțiile enunțate mai sus nu se mai aplică. În acest caz, devine obligatorie autoizolarea și contactarea imediată a Autorității locale de Sănătate.

Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiționată de obligațiile mai sus-menționate. Tranzitul presupune părăsirea cât mai directă a teritoriului german, evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane și respectarea măsurilor specifice de protecție: distanțare socială, igienă, mască etc.. Sunt permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu și cele de tip turistic ori de afaceri, vizite, cazări, încheierea unor contracte ș.a..

În cazul neîndeplinirii obligațiilor aferente testării, respectării măsurii autoizolării sau a condițiilor de tranzit, autoritățile germane pot aplica sancțiuni în valoare de până la 25.000 EUR.

Regulile generale de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale.

De asemenea, informații cu privire la măsurile adoptate de autoritățile germane sau recomandările pe care acestea le adresează populației pot fi accesate în mai multe limbi de circulație internațională: germană, engleză, franceză.

Date de contact pentru asistență consulară

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi + 49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn:  +49 228 6838135; +49 2286838211; + 49 228 6838244; + 49 228 6838254, Consulatului General al României la München:  +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 și +49 711 664 86 15, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Berlin + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al României la München +49 160 208 7789 şi oficiului consular al României la Stuttgart +49 171 681 3450.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51913, http://berlin.mae.ro/ și  http://www.mae.ro/.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și