Incendiu devastator la o fabrică în care se produceau genți. Cel puțin 43 de oameni au murit – VIDEO

Publicat: 08 12. 2019, 10:50

Fabrica producea genți, iar multe materii prime au fost depozitate în interiorul clădirii din cauza cărora focul s-a răspândit rapid, a informat presa locală. Cu toate acestea, nu se cunoaște momentan care a fost cauza producerii incendiului.

„Până acum am salvat peste 50 de persoane, cele mai multe dintre ele au fost afectate din cauza fumului”, a declarat Atul Garg, un oficial al Serviciului de Pompieri din New Delhi.

 

Aproape 30 de echipaje de stingere a incendiului au fost aduse la fața locului, iar cei răniți au fost internați în patru spitale din apropiere, a spus el.

Fabrica funcționa într-o zonă rezidențială dens populată.

Autoritățile verifică acum dacă mai sunt persoane rămase în interiorul clădirii.

Guvernul de stat din New Delhi va efectua o anchetă și vor fi luate măsuri împotriva celor responsabili pentru incendiu, a declarat Imran Hussain, ministrul alimentației și al bunurilor civile.