Incendiu la bordul unei ambarcațiuni aflate în largul Californiei. Zeci de persoane sunt dispărute

Publicat: 02 09. 2019, 17:23

Autoritățile au anunțat că la bordul ambarcațiunii se află 34 de persoane, iar cinci persoane au fost salvate de către autorități.

Operațiunea continuă pentru salvarea celorlalți pasageri ai ambarcațiunii de aproximativ 23 de metri lungime.

„Tot ce putem spune este că ambarcațiunea a luat foc”, au transmis reprezentanții Pazei de Coastă, citați de CNN.

Autoritățile au transmis că există mai multe victime în urma incendiului.

„Este o ambarcațiune mare, știm că există numeroase victime”, a declarat Bill Nash, purtătorul de cuvânt al poliției din Ventura.

Ambarcațiunea Conception, care din primele informații este o barcă pentru scufundări, se află la aproximativ 30 de kilometri în larg. Ambarcațiunea se afla într-o croazieră de trei zile și urma să se întoarcă azi în portul din Santa Barbara.

Cel puțin 34 de persoane sunt considerate dispărute în urma incendiului, a anunțat Departamentul de Pompieri din Santa Barbara.

„Momentan sunt dispărute, este foarte multă ceață în zonă”, a declarat Mike Eliason, șeful Departamentului de Pompieri.

„Sperăm în continuare că oamenii au încercat să înoate spre mal. Sunt destul de aproape de mal. Trebuie să sperăm, dar ne pregătim pentru cel mai rău scenariu”, a adăugat Eliason.

Aaron Bemis, șeful Pazei de Coastă, a anunțat că momentan nu poate începe căutarea unor posibili supraviețuitori deoarece incendiul nu a fost stins în totalitate, iar ambarcațiunea continuă să se aprindă din cauza combustibilului de la bord.

„Cele cinci persoane care au reușit să se salveze erau în cabina principală. Cei 34 de pasageri sunt în zonele de sub punte”, a declarat Bemis.