Incendiu puternic la Moscova. Nouă muncitori au murit, iar alți 13 au fost răniți

Publicat: 26 01. 2013, 16:12
Actualizat: 29 03. 2019, 10:46

Nouă muncitori au murit într-un incendiu izbucnit sâmbătă la subsolul unei clădiri din Moscova, anunță poliția rusă, citată de AFP.

„Nouă persoane au murit în incendiu, iar 13 au fost rănite, două fiind în stare gravă”, a comunicat poliția, citată de agenția Interfax.

„Incendiul a fost stins”, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, confirmând decesul a nouă persoane.

Conform unei surse din cadrul Ministerului, materiale de construcție au luat foc într-o parcare subterană, iar focul a cuprins aproximativ 200 de metri pătrați.