Începerea oficială a summitului Consiliului European a fost amânată de mai multe ori joi, din cauza divergențelor persistente privind bugetul multianual al Uniunii Europene.
Summitul era programat să înceapă inițial la ora 15.00 (16.00, ora României), dar, după o serie de amânări, debutul a fost reprogramat la ora 20.30 (21.30, ora României).
Însă, în acest moment, summitul liderilor statelor UE nu a început.
Înaintea summitului, premierul britanic, David Cameron, s-a întâlnit cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
David Cameron a avertizat că ar putea bloca acordul privind bugetul multianual al UE dacă acesta nu va fi redus. „În noiembrie, cifrele prezentate erau prea mari. Trebuie reduse. Dacă nu se va întâmpla așa, nu va exista un acord”, a spus Cameron la sosirea la summitul de la Bruxelles.
Cancelarul german, Angela Merkel, a exprimat dubii în legătură cu ajungerea la un acord privind bugetul multianual al UE cu ocazia summitului european, apreciind că pozițiile statelor membre încă sunt destul de „distante”.
Merkel a promis să facă „tot posibilul” pentru a ajunge la un acord. „În această perioadă de insecuritate economică și șomaj masiv, este important să putem planifica și cheltui cu atenție, dar și să existe solidaritate între contribuitori și beneficiari”, a adăugat cancelarul german.
La rândul său, președintele Franței, François Hollande, a avertizat că, în cazul în care compromisul privind bugetul UE pentru perioada 2014-2020 va ignora „agricultura și creșterea economică”, nu îl va putea accepta. „Eu am venit pentru căutarea unui acord. Dacă nu vor exista argumente rezonabile, sunt pregătit de negocieri, dar până la un punct”, a avertizat Hollande.
Premierul Cehiei, Petr Necas, a avertizat că este pregătit să blocheze prin veto bugetul UE. „Am venit la Bruxelles pentru discuții pe tema bugetului multianual, având un mandat puternic și clar al Guvernului ceh. Considerăm că actuala propunere este inacceptabilă și suntem pregătiți să utilizăm vetoul”, a spus el.