Închisoarea sub cer deschis în care trăiesc bolnavii de Ebola din Africa de Vest GALERIE FOTO

Străzile din Dolo Town, în apropiere de cea mai mare plantație de arbori de cauciuc din lume, exploatată de grupul american Firestone, sunt aproape goale, cu excepția cozilor de așteptare pentru distribuirea rațiilor de orez, sub blocada asigurată de militari înarmați.

Orașul a fost plasat în carantină la 20 august, la fel ca West Point, un cartier din capitala Monrovia, situată la 75 de kilometri spre vest, în timp ce carantina se extinde în toată țara, care numără jumătate dintre cei 2.000 de morți ai epidemiei de Ebola în Africa de Vest.

În același timp, Sierra Leone, o altă țară afectată de epidemie, a anunțat sâmbătă izolarea la domiciliu a întregii sale populații timp de trei zile, în perioada 19-21 septembrie, pentru a facilita detectarea bolnavilor ascunși de rude.

SPORT Își revine CFR Cluj? Daniel Pancu e optimist după 1-0 cu FC Botoșani: „Jocul nostru e de primele 6”

08:42

EXCLUSIV Bărbatul care a pus-o pe fiica lui Dan Bursuc să fure bijuteriile părinților a fost reținut. Ce escrocherii învârtea fostul „ginere” al impresarului

08:34

Dar dacă la West Point, izolarea, ridicată după doar zece zile, a provocat revolte, la Dolo Town, populația acceptă acest lucru în liniște.

Foto: AFP/Mediafax Foto

„Obișnuiesc să mă lupt pentru a aduce de mâncare familiei. Dar iată-mă cum stau ca un copilandru, privindu-mi soția și copiii toată ziua”, afirmă Jallah Freeman, un tâmplar în vârstă de 56 de ani, așezat în fața casei.

„M-am săturat de această izolare. Implorăm Guvernul să o ridice”, adaugă el.

Majoritatea locuitorilor sunt angajați de Firestone, grup a cărui plantație acoperă o suprafață de 500 de kilometri pătrați.

„Nu putem merge să lucrăm atât timp cât este menținută izolarea. Este regretabil, dar ce putem face? Suntem la închisoare”, suspină Mohamed Fofana, care lucrează pentru Firestone.

Compania, care a înființat o secție de izolare pentru Ebola într-un spital, a reușit să se apere de epidemie atunci când soția unui angajat s-a contaminat în aprilie. Dar producția a scăzut de la instituirea carantinei.

În piață, mutată la periferia orașului, femeile stau pe marginea drumului și vând piper, ulei, pește, sare și fructe.

Clienții trec trist de la o tarabă la alta, în căutare de alimente în cantități din ce în ce mai mici.

Foto: AFP/Mediafax Foto

„Avem dreptul să mergem doar la punctul de control, unde familiile noastre din exterior, pot veni să ne aducă hrană și produsele de care avem nevoie”, explică un comerciant, Kebeh Morris.

„Vedem camioanele cum transportă hrană, dar nimeni nu primește nimic pentru moment. Încă nu avem bonuri, prin urmare nu știm dacă vom avea o rație alimentară. Va trebui să contăm pe rudele noastre pentru a ne aduce ceva de mâncare”, continuă el.

La începutul lui august, înainte de instituirea carantinei, 30 de persoane au murit de Ebola la Dolo Town, din cauza a trei decese pe zi în medie.

În 90 la sută din cazuri a fost vorba despre credincioșii afiliați unei biserici din sudul orașului, un fief al etniei bassa, contaminați după înhumarea unui membru al congregației lor.

În prezent, militarii care au blocat intrarea în oraș și patrulează în împrejurimi, supraveghează și funeraliile pentru a se asigura de repectarea regulilor profilactice.

Totuși, mulți locuitori rămân sceptici cu privire la prezența Ebola în rândul lor.

Foto: AFP/Mediafax Foto

„Sunt două săptămâni de când Guvernul a decretat carantină și până acum nu au luat niciun bolnav de aici. Nu am văzut încă niciun caz”, asigură Reginald Logan.

Nathaniel Kangar, un locuitor din Monrovia, venit în vizită la părinții săi și rămas blocat acolo.

„Sunt obligat să rămân până la ridicarea carantinei”, afirmă el. „Respect deciziile Guvernului. Eu sunt de acord că virusul există, dar nu și cu modul de a acționa la Dolo Town”.

„Când vin să caute pe cineva care prezintă simptome precum vărsături și sughițuri, nu se mai întorc să ne spună rezultatul testului”, subliniază el.

Foto: AFP/Mediafax Foto

Într-un cimitir din zona locuită de bassa, îndoiala nu își are locul.

„Nu pot transporta victimele (epidemiei de) Ebola și să le îngroape așa”, se indignează Samuel Paygar, în vârstă de 61 de ani, la vederea unui vehicul guvernamental care aduce două cadavre înfășurate în saci, la câțiva metri de un teren de joacă pentru copii.

„Ne pun în pericol. Data viitoare îi vom opri”, amenință el.