Incident armat la o bază militară din Virginia. Trei persoane au fost ucise
O bază a Marinei americane din Virginia a fost închisă vineri dimineața în urma unui incident armat, în care au murit trei persoane, au anunțat autoritățile, citate de CNN.
Atacatorul este un pușcaș marin, dar motivele lui sunt necunoscute încă, a declarat purtătorul de cuvânt al pușcașilor marini, locotenentul Agustin Solivan.
Acesta a fost găsit mort în clădirea în care se baricadase, în cursul dimineții, a declarat locotenentul Agustin Solivan pentru ABC News.
Autoritățile au găsit cea de-a doua victimă în clădirea Școlii de Ofițeri, a afirmat Solivan.
Schimbul de focuri a început joi, la ora 23.00, când suspectul a ucis un pușcaș marin, a explicat Solivan. Ulterior, acesta s-a baricadat în clădirea din apropiere de partea de est a bazei, situată lângă Școala de Ofițeri.
Baza a fost deschisă și își poate relua activitățile obișnuite, potrivit unui mesaj oficial postat pe Twitter.