INCIDENT ARMAT la Paris. Două persoane au fost împușcate

Publicat: 23 09. 2012, 15:09
Actualizat: 04 02. 2019, 21:42

Doi bărbați au fost grav răniți de gloanțe, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un cartier din estul Parisului, a declarat pentru AFP o sursă din poliție.

Cei doi agresori au fugit cu o motocicletă, potrivit poliției, care a găsit circa 20 de cartușe.

În cazul unuia dintre răniți, pronosticul este rezervat.

Cele două victime, în vârstă de 25, respectiv 28 de ani, cunoscute de polițiști, au fost împușcate în picioare în timp ce mergeau pe jos prin cartierul parizian Belleville.

Poliția ia în calcul o reglare de conturi.