Prima pagină » Știri externe » India: Patronul unei reviste celebre, încarcerat pentru agresiune sexuală

India: Patronul unei reviste celebre, încarcerat pentru agresiune sexuală

India: Patronul unei reviste celebre, încarcerat pentru agresiune sexuală
Patronul unei celebre reviste săptămânale indiene a fost arestat preventiv, duminică, după ce s-a prezentat în fața unui tribunal, unde a fost audiat pentru comiterea unei agresiuni sexuale asupra uneia dintre colegele sale, în statul indian Goa, informează AFP.

Patronul unei celebre reviste săptămânale indiene a fost arestat preventiv, duminică, după ce s-a prezentat în fața unui tribunal, unde a fost audiat pentru comiterea unei agresiuni sexuale asupra uneia dintre colegele sale, în statul indian Goa, informează AFP.

Tarun Tejpal, fondator și redactor-șef al revistei Tehelka, a fost încarcerat pentru o perioadă de șase zile, care va permite anchetatorilor să îl interogheze, a precizat avocatul său, Sandip Japoor, la Panaji, capitala statului Goa.

În vârstă de 50 de ani, acest bărbat influent, care a ironizat acuzațiile formulate împotriva sa, declarând că se va retrage din viața publică vreme de șase luni pentru „a face penitență”, riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare pentru viol, potrivit celei mai grave dintre acuzațiile reținute de polițiști.

Femeia care a făcut plângere în justiție l-a acuzat pe Tarun Tejpal că a agresat-o de două ori, în liftul unui hotel din Goa, în timpul unei gale organizate de revista Tehelka, în luna noiembrie.

Presa indiană a devenit extrem de atentă la cazurile de violență sexuală după violul comis asupra unei studente, urmat de decesul acesteia, în decembrie 2012, la New Delhi, care a șocat opinia publică indiană.

Revista Tehelka, considerată un vârf de lance în domeniul jurnalismului de investigație, a scris pe larg despre inegalitățile care există între cele două sexe în India și despre absența măsurilor compensatorii pentru victimele violurilor ce ar fi trebui luate de poliția și de justiția indiană.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?