Indicatorii din China arată o înrăutățire a perspectivelor economice ale țării

Publicat: 02 07. 2012, 09:28
Actualizat: 18 02. 2016, 04:21

Datele din China arată o înrăutățire a perspectivelor economice, indicatorul privind intențiile de achiziții ale managerilor de companii coborând în iunie la cel mai redus nivel din ultimele șapte luni, relatează CNBC.

Evoluția negativă a acestui indicator va alimenta speculațiile că banca centrală chineză va lua noi măsuri pentru relansarea activităților economice.

Potrivit analiștilor, încetinirea creșterii exporturilor, a producției industriei prelucrătoare și a investițiilor în active fixe ar putea atrage a doua mare economie a lumii în cel mai grav declin al avansului PIB din ultimii 13 ani.

Performanțele slabe ale economiei în lunile aprilie și mai au determinat banca centrală a Chinei să reducă dobânda de politică monetară, în iunie, pentru prima oară de la sfârșitul anului 2008.