Inflația în ZONA EURO rămâne peste ținta BCE, alimentând argumentația în favoarea politicii monetare stricte
Inflația în zona euro a încetinit la 2,8% în ianuarie, sub așteptările experților, ceea ce confirmă argumentația Băncii Centrale Europene în sensul menținerii dobânzii de referință la un nivel ridicat.
”Inflația anuală în zona euro urmează să fie, conform estimărilor, la nivelul de 2,8% în ianuarie, în scădere de la 2,7% în decembrie”, anunță Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
”Observând principalele componente ale inflației din zona euro, alimentele, alcoolul și tutunul par să fi avut cele mai mari creșteri anuale în ianuarie (5,7%, comparativ cu 6,1% în decembrie), urmate de servicii (4,0%, creștere stabilă în raport cu luna decembrie), produse industriale non-energetice (2,0%, față de 2,5% în decembrie) și energie (-6,3%, în raport cu -6,7% în decembrie)”, subliniază Eurostat.
Cele mai mari rate ale inflației se înregistrează în Estonia (5,0%), Croația (4,8%) și Austria (4,3), iar Finlanda și Italia au cele mai mici evoluții ale prețurilor, 0,7%, respectiv 0,9%. Franța a avut în ianuarie o inflație de 3,4%, iar Germania de 3,1%.
Inflația se menține peste nivelul vizat de BCE
Inflația în zona euro se menține peste nivelul de 2,0% vizat de Banca Centrală Europeană. Experții din domeniul financiar se așteptau la o inflație de 2,7% în ianuarie.
În acest context, Banca Centrală Europeană va continua politica monetară strictă, în efortul de readucere a inflației la ținta de 2,0%.
Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat, la jumătatea lunii ianuarie, menținerea nivelului dobânzii de referință, semnalând că, în contextul fluctuațiilor inflației, politica monetară va rămâne restrictivă cât timp va fi necesar. Dobânzile principalelor operațiuni de refinanțare, instrumentului marginal de creditare și depozitelor sunt la 4,50%, 4,75% și 4,00%.
”Suntem determinați să ne asigurăm că inflația revine pe termen mediu la ținta de 2%. Considerăm că dobânzile-cheie ale BCE sunt în acest moment la niveluri care, menținute suficient de mult timp, vor avea o contribuție substanțială în acest sens”, a declarat Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene.
Citește și: