Influencerul Danny Lemoi, care recomanda tratarea Covid cu INVERMECTINĂ, a murit. Care a fost cauza morții
Influencerul anti-vaccin, Danny Lemoi, care recomanda tratarea Covid cu ivermectină și a cancerului cu semințe de caise, a murit la vârsta de 50 de ani.
Danny Lemoi sfătuia pe Telegram tratarea Covid-19 cu un medicament antiparazitar pentru animale, ivermectina, și cancerul cu semințe de caise.
Influencerul a fost găsit mort pe 3 martie în locuința sa din Rhode Island, SUA. El avea 50 de ani și lua medicamentul zilnic din 2012, după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme, conform Mirror.
Pe canalul Telegram pe care l-a fondat, răspândea comunității de peste 136.000 de abonați teorii antiștiințifice și pseudo-medicale. Ivermectina veterinară, un medicament folosit de obicei pentru a îndepărta paraziții intestinali din stomacul cailor, s-a numărat printre produsele cele mai sponsorizate de influencer împotriva Covid-19, în detrimentul vaccinurilor normale.
Lemoi susținea că medicamentul l-a ajutat să își regenereze mușchiul cardiac. Cu toate acestea, unii dintre adepții lui Lemoi au raportat că au avut diverse efecte secundare în urma administrării medicamentului, inclusiv convulsii, probleme pulmonare și cardiace.
Când unii membri ai grupului au atribuit moartea acestuia utilizării fără măsură a Ivermectinei de uz veterinar, au fost loviți de o avalanșă de critici și de acuzații de dezinformare din partea majorității membrilor.
Rudele influencerului în vârstă de 50 de ani au declarat pentru Vice că bărbatul a murit din „cauze naturale”, fără a da alte detalii.
Ivermectina veterinară a fost unul dintre medicamentele „preferate” ale anti-vacciniștilor în timpul pandemiei. Răspândirea diverselor teorii pseudoștiințifice despre acesta împotriva Covid-19 a determinat
Administrația americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) recomandă pe site-ul său web să nu se folosească medicamentul ca tratament împotriva Covid-19, deoarece eficacitatea sa împotriva virusului nu este dovedită științific, notează Mediafax.
Mai mult, influencerul recomanda consumul a zeci de semințe de caise în fiecare zi pentru a vindeca și preveni cancerul. Influencerul însuși susținea că mânca până la 30 pe zi.
Iar mulți dintre adepții săi l-au imitat. Asta în ciuda avertismentelor a numeroase studii medicale, care atrag atenția că semințele de caise, dacă sunt ingerate, pot provoca o intoxicație cu cianură în timpul fazei de digestie.
Potrivit Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (Efsa), otrăvirea cu cianură poate provoca greață, febră, dureri de cap, insomnie, sete, letargie, nervozitate, diverse tipuri de dureri la nivelul articulațiilor și mușchilor, precum și o scădere a tensiunii arteriale. În cazuri extreme, este fatală.