Informații contradictorii privind o vizită privată a președintelui Jimmy Carter în Coreea de Nord
Casa Albă a afirmat luni că Jimmy Carter ar urma să efectueze o vizită privată în Coreea de Nord, însă biroul fostului președinte american a precizat că acesta nu intenționează să efectueze o vizită la Phenian „imediat”, relatează AFP.
Întrebat despre informații potrivit cărora al 39-lea președinte al Statelor Unite ar urma să efectueze o vizită în Coreea de Nord într-o încercare de a obține eliberarea unui american, adjunctul purtătorului de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest a părut să le confirme.
„Am văzut aceste informații. Pot să vă spun că președintele Carter merge în Coreea de Nord într-o vizită privată”, a declarat Earnest într-o conferință de presă.
Însă purtătoarea de cuvânt a lui Carter a dezmințit că această călătorie ar fi în curs sau iminentă. „Președintele Carter se află la Bogota, în Columbia (…). Nu este în Coreea de Nord. El nu intenționează să meargă în Coreea de Nord imediat”, a declarat Deanna Congileo, citată într-un comunicat.
Aceste declarații au loc în contextul în care, la începutul lui iulie, un american de origine coreeană, condamnat la închisoare în Coreea de Nord, a solicitat Statelor Unite să îi asigure eliberarea anticipată, declarând că se confruntă cu probleme de sănătate.
Kenneth Bae a fost arestat în noiembrie 2012, la sosirea în orașul portuar Rason, în nord-estul Coreei de Nord, și a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru subversiune.
Phenianul a mai eliberat americani, în urmaunor vizite ale unor emisari de rang înalt.
În 2010, Jimmy Carter a negociat eliberarea lui Aijalon Mahli Gomes, condamnat la opt ani de închisoare pentru pătrundere clandestină pe teritoriul nord-coreean.
În mai, al 39-lea președinte al Statelor Unite (1977-1981), în prezent în vârstă de 88 de ani, a anunțat că nu plănuiește să viziteze Coreea deNord.