Prima pagină » Știri externe » Instanță: Berlusconi a fost „instigatorul mecanismului” de fraudă fiscală

Instanță: Berlusconi a fost „instigatorul mecanismului” de fraudă fiscală

Instanță: Berlusconi a fost
Fostul șef al Guvernului italian Silvio Berlusconi a fost "instigatorul mecanismului" de fraudă fiscală, o infracțiune care i-a adus condamnarea definitivă la 1 august, apreciază Curtea de Casație în motivarea deciziei, făcută publică joi, relatează AFP.

Fostul șef al Guvernului italian Silvio Berlusconi a fost „instigatorul mecanismului” de fraudă fiscală, o infracțiune care i-a adus condamnarea definitivă la 1 august, apreciază Curtea de Casație în motivarea deciziei, făcută publică joi, relatează AFP.

Il Cavaliere a fost „instigatorul mecanismului (…) care, după ani, continua să asigure reduceri fiscale pentru întreprinderile pe care le conducea”, precizează Curtea într-un text de peste 200 de pagini care justifică sentințele date la începutul lunii în cadrul dosarului Mediaset.

În plus, Curtea de Casație califică drept „absolut neverosimilă” ipoteza potrivit căreia Berlusconi ar fi fost victima „unei escrocherii colosale, timp de mai mulți ani”.

Silvio Berlusconi, în vârstă de 76 de ani, a fost condamnat în primă instanță și în apel la patru ani de închisoare, dintre care trei acoperiți de amnistie, pedeapsă confirmată de Curtea de Casație. Cu toate acestea, el nu va merge la închisoare, ținând cont de vârsta înaintată. În schimb, Curtea de Casație a hotărât să rejudece în apel interdicția de a exercita o funcție publică timp de cinci ani.

Magnatul de presă a fost acuzat că a „umflat” în mod artificial prețurile la drepturile de difuzare a unor filme, cumpărate prin intermediul unor societăți paravan care îi aparțin, în momentul revânzării lor imperiului audiovizual Mediaset. Creând conturi ascunse în străinătate, grupul și-ar fi redus profitul în Italia, cu scopul de a plăti mai puține impozite. Paguba Fiscului italian a fost evaluată la șapte milioane de euro.

Însă Berlusconi nu pare că ar vrea să renunțe la bătălia judiciară și a anunțat miercuri că intenționează să sesizeze Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Ion Găidău, Mediafax

Citește și