Prima pagină » Știri externe » Instanța supremă din SUA a stabilit că TRUMP are imunitate în anumite aspecte ale anchetei privind violențele de la Capitoliu

Instanța supremă din SUA a stabilit că TRUMP are imunitate în anumite aspecte ale anchetei privind violențele de la Capitoliu

Instanța supremă din SUA a stabilit că TRUMP are imunitate în anumite aspecte ale anchetei privind violențele de la Capitoliu

Curtea Supremă de Justiție din Statele Unite a decis, luni, că Donald Trump, fost președinte și candidat în scrutinul prezidențial, beneficiază de imunitate juridică în anumite aspecte vizate de procedurile din ancheta privind violențele produse la Capitoliu în ianuarie 2021.

”Concluzionăm că, din punctul de vedere al structurii constituționale a separației puterilor, caracterul puterii prezidențiale necesită ca un fost președinte să aibă o anumită imunitate față de proceduri penale pentru acțiuni efectuate în timpul mandatului. Cel puțin în materie de exercitare a prerogativelor constituționale centrale, imunitatea trebuie să fie absolută”, a stabilit judecătorul John Roberts, conform postului de televiziune CNN.

”Președintele nu se bucură deloc de imunitate pentru acțiunile neoficiale și nu tot ceea ce face un președinte este oficial. Dar Congresul nu poate să considere ca fiind de natură penală comportamentul președintelui în privința responsabilităților din ramura executivă a Constituției”, subliniază judecătorul John Roberts, președintele Curții Supreme de Justiție din SUA.

Decizia în cazul lui Donald Trump a fost luată cu o majoritate de șase la trei de Curtea Supremă de Justiție, exact în baza raportului de forțe dintre conservatori și liberali.

Instanțele judiciare inferioare vor stabili punctual dacă Trump are sau nu imunitate

Curtea Supremă de Justiție a stabilit că instanțele judiciare inferioare vor stabili de la caz la caz dacă Trump beneficiază sau nu de imunitate.

”Tribunalele districtuale vor determina în primă instanță dacă acțiunile lui Trump pot fi considerate oficiale sau neoficiale”, a subliniat judecătorul John Roberts.

Curtea Federală de Apel din Washington stabilise, acum câteva luni, că Donald Trump nu beneficiază de imunitate juridică pentru presupusele delicte pe care le-ar fi comis în calitatea de președinte al SUA în eforturile de anulare a rezultatelor alegerilor din 2020. Însă avocații lui Donald Trump au contestat decizia la Curtea Supremă de Justiție.

Donald Trump, candidat în scrutinul prezidențial din noiembrie, a susținut că beneficiază de imunitate juridică în cazurile care vizează eforturile sale de anulare a rezultatelor scrutinului prezidențial din 2020, câștigat de Joe Biden, inclusiv în cazul presupuselor instigări care au condus la violențele produse la Capitoliu în ianuarie 2021.

”În calitatea de președinte al SUA, eram îndreptățit la imunitate. Nu făceam campanie electorală, alegerile se terminaseră deja. Căutam fraude electorale”, a susținut Trump, argumentând că a acționat pentru ”asigurarea integrității alegerilor”.

Donald Trump a pledat nevinovat la acuzațiile formulate de procurorul special Jack Smith, care vizează presupuse acte de subversiune, inclusiv conspirație pentru comiterea de fraude contra Statelor Unite și obstrucționarea procedurilor oficiale.

În ianuarie 2021, Camera Reprezentanţilor l-a inculpat pe Trump pentru „instigare la insurecţie”, dar a fost achitat de Senatul SUA. Trump a contestat constant rezultatele scrutinului prezidenţial din 2020, câştigat de Joe Biden. Înscris în cursa prezidenţială din 2024, Trump a fost inculpat în comitatul Fulton din statul Georgia pentru presupuse tentative de inversare a rezultatului scrutinului prezidenţial din 2020. La nivel federal, Trump a fost inculpat în investigația privind presupuse acţiuni de blocare a validării rezultatelor scrutinului prezidenţial din 2020. Trump este vizat de patru capete de acuzare privind conspiraţie la comiterea de fraude împotriva instituţiilor guvernamentale, obstrucţionarea unei proceduri formale, tentativă de obstrucţionare a unei proceduri formale şi conspiraţie împotriva respectării unor drepturi.

Citește și:

ALERTĂ de securitate la bazele militare americane din Europa, pe fondul riscurilor atacurilor

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și