Întâlnire între Donald Trump și președintele polonez Andrzej Duda în Pennsylvania, anulată
Întâlnirea lui Donald Trump cu președintele polonez Andrzej Duda în timpul unei apariții commune în public în statul Pennsylvania a fost anulată, potrivit unei surse familiare cu planurile candidatului republican la președinție.
Donald Trump și președintele Poloniei Andrzej Duda plănuiau să participe la dezvelirea unui monument la un altar catolic polono-american la nord de Philadelphia, pe 22 septembrie. Dacă evenimentul ar fi avut loc, ar fi marcat unul din puținele cazuri în care un lider străin ar fi apărut alături de un candidat la președinția SUA în timpul campaniei electorale, scrie Reuters.
Deocamdată, nu este clar motivul pentru care întâlnirea a fost anulată sau dacă Trump se va întâlni cu Duda în alt moment sau loc. Ambasada Poloniei la Washington nu a răspuns la o solicitare de comentarii.
Pennsylvania este unul din statele cheie pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite. Pennsylvania are o populație ucraineană-americană și poloneză-americană considerabilă, un grup demografic care ar putea ajuta la determinarea rezultatului alegerilor.
Alegătorii de origine est-europeană au devenit foarte relevanți în ultimele săptămâni ale cursei dintre Trump și vicepreședintele Kamala Harris, candidata democrată.
Kamala Harris a declarat că Trump nu se va opune inițiativelor agresive ale președintelui rus Vladimir Putin dacă va câștiga alegerile din 5 noiembrie, o afirmație pe care personalul campaniei lui Donald Trump o neagă.
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI: