Prima pagină » Știri externe » Întâlnire istorică. Barack Obama și Raul Castro și-au dat mâna, la un summit regional

Întâlnire istorică. Barack Obama și Raul Castro și-au dat mâna, la un summit regional

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a dat mâna cu omologul său cubanez, Raul Castro, fiind prima întâlnire între cei doi din 1961, ambii participând la deschiderea Summitului Americilor, în Panama.

Odată cu deschiderea lucrărilor Summitului Americilor, a avut loc și un moment istoric. Președintele SUA, Barack Obama, și cel cubanez, Raul Castro, și-au dat mână și au stat de vorbă, această întrevedere fiind prima la un astfel de eveniment, din 1961, când relațiile dintre cele două țări au fost întrerupte.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a descris întâlnirea dintre cei doi ca o „interacțiune informală, fără o conversație substanțială”.

De altfel, este pentru prima dată când Cuba este invitată să participe la acest eveniment. 

„Prezența aici, astăzi, a președintelui Cubei Raul Castro încarnează o dorință exprimată de numeroase țări din regiune”, a spus secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Potrivit Huffington Post, cei doi și-au mai dat mâna și la înmormântarea lui Nelson Mandela, în 2013.

Având în vedere relațiile deterioritate dintre SUA și Cuba, astfel de întrevederi și de gesturi sunt pași făcuți pentru o colaborare între cele două state. Intenția a fost anunțată anterior chiar de Barack Obama

 

Citește și