INTERNAȚIONAL. China avertizează America: Suntem în pragul unui război! Ce s-a întâmplat
Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, avertizează că țara lui și Statele Unite ale Americii sunt „în pragul unui nou Război Rece”. Șeful diplomației de la Beijing a deplâns reaprinderea tensiunilor cu Washingtonul în jurul pandemiei de Covid-19.
Primii bolnavi cu noul coronavirus au fost semnalaţi la sfârşitul anului trecut în oraşul Wuhan din China. De atunci, virusul s-a răspândit în întreaga lume şi a făcut circa 340.000 de morţi.
Preşedintele american Donald Trump a acuzat cu regularitate, în ultimele săptămâni, autorităţile chineze că au întârziat să comunice date cruciale privind gravitatea virusului a cărui răspândire, în opinia sa, ar fi putut fi ţinută sub control.
„În afară de devastarea cauzată de noul coronavirus, în SUA se propagă un virus politic”, a reacționat, duminică, şeful diplomaţiei chineze, citat de televiziunea CGTN.
Fără să-l numească pe Donald Trump, Wang Yi a continuat: „Acest virus politic profită de orice ocazie pentru a ataca şi defăima China. Unele forţe politice americane iau ostatice relaţiile dintre China şi SUA şi împing ţările noastre în pragul unui nou Război Rece”.
Beijingul şi Washingtonul erau deja în dispută de doi ani, între cele două puteri existând un război comercial lansat de administraţia Trump, pe bază de suprataxe reciproce care afectează comerţul internaţional.
Însă pandemia de noul coronavirus a amplificat şi mai mult tensiunile dintre cele două state.
Trump vrea compensații de miliarde de dolari
Donald Trump a evocat posibilitatea de a cere Beijingului să plătească miliarde de dolari drept compensaţii pentru daunele cauzate de pandemie. În plus, SUA au făcut apel la o anchetă internaţională asupra originii virusului.
China este „pregătită” pentru o cooperare internaţională pentru a identifica sursa noului coronavirus, a răspuns ministrul Wang. Însă el a mai avertizat că o astfel de cooperare trebuie să fie lipsită de orice „ingerinţă politică”.
Luni, preşedintele Xi Jinping s-a declarat în favoarea unei „evaluări complete” a reacţiilor globale la noul coronavirus odată ce pandemia va fi eliminată.