Prima pagină » Știri externe » INTERNAȚIONAL. Laboratoare biologice secrete americane în Ucraina? Până unde merge dezinformarea Rusiei

INTERNAȚIONAL. Laboratoare biologice secrete americane în Ucraina? Până unde merge dezinformarea Rusiei

INTERNAȚIONAL. Laboratoare biologice secrete americane în Ucraina? Până unde merge dezinformarea Rusiei

Informații cu privire la amplasarea unor laboratoare biologice secrete americane în Ucraina au umplut spațiul virtual în ultimele zile. De fapt, despre ce este vorba în povestea aceasta, pe care ambasada Federației Ruse la București o promovează intens în mediul online.

Un amplu material publicat pe sinopsis.info.ro demontează fake-news-ul care a speriat lumea. Este Ucraina centrul unor experimente efectuate în laboratoare biologice secrete americane? Este, mai degrabă, centrul unei uriașe dezinformări, după cum reiese din articolul semnat de Raluca Nicolae și Marian Chiriac.

Cine este Vyachslav Samoshkin

Pe 27 mai, pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei în România prezenta, fără comentarii suplimentare, un articol intitulat „În Ucraina au fost desecretizate opt laboratoare SUA cu patogeni extrem de periculoși”. Articolul abia fusese publicat de către site-ul Vești din Rusia și, pe scurt, relata că în Ucraina „au fost descoperite laboratoare biologice americane, ce adăpostesc probe ale unor agenți infecțioși extrem de periculoși și menite să prevină dezvoltarea unor arme biologice”.

Articolele publicate de Vești din Rusia sunt doar preluări ale unor informații apărute pe site-uri din Ucraina sau Rusia, care la rândul lor se bazează pe informații la mâna a doua. Relatările sunt succinte, folosindu-se multe cuvinte care induc o stare de incertitudine și panică („laboratoare secrete”, „agenți infecțioși extrem de periculoși”, „arme biologice” etc).

Lansat în 2018, site-ul este deținut de o persoană fizică a cărei identitate nu poate fi dezvăluită public, dar pe pagina de Facebook, la secțiunea date de contact, apare adresa de e-mail a unui anume Vyachslav Samoshkin. Poet şi ziarist rus, membru al Uniunii Scriitorilor din Moscova, Samoshkin a fost corespondent permanent de presă în România.

Ambasada SUA la Kiev demontează acuzațiile aduse

Revenind la informația promovată de către Ambasada Rusiei la București, aceasta nu este deloc nouă și nici vreo exclusivitate. Doar că prezintă lucrurile în mod trunchiat și tendențios.

În 23 aprilie 2020, Ukainskie novosti scria că Ambasada SUA la Kiev confirmă colaborarea cu Ucraina pentru un program de combatere a amenințării biologice împotriva agenților patogeni periculoși. Scopul este „detectarea focarelor cauzate de agenți patogeni periculoși înainte de a reprezenta o amenințare pentru securitate sau stabilitate” și de a se reuși „ca agenții patogeni periculoși să nu cadă în mâini greșite”.

Zvonurile despre existența așa numitelor „laboratoare americane din Ucraina” au determinat chiar o intervenție a Serviciului de Securitate al Ucrainei. La începutul lunii mai, SBU susținea public că „niciun laborator biologic străin nu funcționează în țară. Declarațiile unor politicieni pe acest subiect nu sunt adevărate și reprezintă o distorsionare deliberată a faptelor”.

Așadar, subiectul prezenței unor presupuse laboratoare americane biologice în Ucraina, ca și în alte țări din spațiul ex-sovietic (Republica Moldova și Georgia) nu este altceva decât o știre falsă, dezinformare preluate din presa pro-Kremlin.

Autor

Citește și