Într-una dintre cele mai fericite țări din lume, o jurnalistă riscă să intre la închisoare pentru un share pe Facebook
Jurnalista independentă, Namgay Zam, fostă prezentatoare a televiziunii bhutane de stat, riscă să fie trimisă în spatele gratiilor sau să plătească o amendă, echivalentul salariului pe zece ani, dacă va fi găsită vinovată pentru defăimarea unui cunoscut om de afaceri din Buthan.
De cealaltă parte, Zam și susținătorii săi acuză faptul că libertatea presei, pilonul democrației, se clatină.
„Se pare că mass-media poate fi trasă la răspundere în Bhutan, dar nu și sistemul judecătoresc. Fără o libertate a presei, cum putem preveni corupția în instituții?”, a spus Zam pentru The Guardian.
Procesul în care se află Zam constituie o premieră în Buthan. Totul a început după jurnalista a dat share unei postări scrisă de o femeie, în care era vorba despre o disputa unei proprietăți între familia sa și omul de afaceri, Sonam Phuntsho. Postarea făcea referire la acuzații de fals intelectual și nepotism cu privire la sistemul judiciar.
Zam susține că dat share postării respective întrucât era vorba despre un medic eminent, în vârstă de doar 26 de ani, care se luptă să facă dreptate familiei sale, fiind, în același timp, o poveste de interes uman. Alături de autorul postării, doctorul Shacha Wangmo, Zam a fost acuzată de calomnie.
Ambele părți se vor prezenta, vineri, în fața unui instanțe din Buthan.