Intrări în stații ale metroului din Paris vor fi zidite pentru a evita inundarea lor

Intrări în stații ale metroului din Paris vor fi zidite pentru a evita inundarea lor
Publicat: 03/06/2016, 19:44
Actualizat: 25/03/2019, 23:28

„Cele mai noi previziuni arată un nivel al Senei cuprins între 6,2 și 6,5 metri. Ținând cont de această situație, Regia de Transport a declanșat planul de prevenție”, se arată într-un comunicat al RATP.

Două stații de metrou și o gară au fost închise: Cluny-la-Sorbonne, Saint-Michel și RER B.

La două stații de metrou au fost aduse materiale care să permită ridicarea unor diguri și chiar zidirea intrărilor, pentru a evita pătrunderea apei în tunelurile de metrou.

Guvernul Franței pregătește posibila evacuare a locuitorilor în metropola Paris, în contextul celor mai grave inundații din ultimele decenii.

Ministerul francez al Mediului a anunțat vineri că numeroase zone din Districtul 16 al Parisului sunt inundate, pe fondul creșterii nivelului Râului Sena.

Autoritățile sunt preocupate inclusiv de riscul unor electrocutări, în contextul în care apa atinge cabluri subterane de înaltă tensiune. „Vor exista efecte la periferia Parisului și posibile evacuări”, a precizat Ministerul Mediului.

O zonă grav afectată este Bois du Boulogne, situată la periferia vestică a capitalei Franței, precum și Ile de la Jatte, Ile Saint-Germain și Rueil-Malmaison.

Râul Sena a depășit vineri nivelul de șase metri în Paris, o asemenea cotă nemaifiind atinsă de mai bine de treizeci de ani. Sena ar putea atinge în această seară nivelul de 6,3-6,5 metri, a comunicat Ministerul Mediului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska