Întregul moment al atacului terorist din Paris, filmat de un trecător. VIDEO COMPLET
Imaginile sunt surprinse de pe trotuarul de vizavi de locul unde a avut atacul și surprinde momentul împușcăturilor și de panică imediat de după.
Karim Cheurfi, atacatorul care a deschis focul pe Bulevardul Champs-Elysees din Paris, avea în buzunar un bilet cu un mesaj de susținere pentru gruparea Stat Islamic, a anunțat vineri procurorul Republicii franceze de la Paris, Francois Molins.
„În data de 20 aprilie, la ora locală 20.47, un individ a ajuns la locul faptelor într-un autoturism Audi. După câteva minute, el s-a deplasat către partea laterală a unui vehicul de poliție aflat la numărul 102 pe bulevardul Champs-Elysees. Autorul a tras focuri de armă spre fereastra șoferului, un ofițer de poliție în vârstă de 37 de ani. Apoi, individul a început să trage spre agenții care se aflau în fața oficiului de turism al Turciei”, a declarat Francois Molins în cadrul unei conferințe de presă.
Procurorul a mai precizat că, în timpul anchetei, a fost descoperită cartea de identitate a cetățeanului francez Karim Cheurfi, născut la 31 decembrie 1977, în localitatea Livry-Gargan (Seine-Saint-Denis).
Totodată, Cheurfi avea în buzunar o bucată de hârtie pe care era scris un mesaj de susținere pentru cauza grupării Stat Islamic. În portbagajul autoturismului condus de către atacator, anchetatorii au găsit o geantă neagră în care se afla o armă de foc.
Karim Cheurfi a fost condamnat la închisoare în 2003, pentru tentativă de omor asupra a doi ofițeri de poliție. La sfârșitul lunii februarie a anului în curs, Cheurfi a fost reținut după ce a amenințat mai mulți polițiști, dar a fost eliberat ulterior din lipsă de probe.
În data de 7 aprilie, un tribunal din Paris a dispus chemarea în instanță a lui Karim Cheurfi, pentru încălcarea obligațiilor privind eliberarea condiționată. Acesta ar fi făcut vizite în Algeria.
„Karim Cheurfi nu a prezentat de-a lungul perioadei de încarcerare niciun semn de radicalizare sau prozelitism. Urmează să determinăm contextul specific în care acesta a acționat și eventualii complici pentru comiterea acestui act terorist”, a mai spus procurorul Francois Molins.